main logo
459

Italia anunță numele premierului și componența noului Guvern

Liderul Ligii (fosta Liga Nordului, extrema dreaptă), Matteo Salvini, a anunţat duminică un acord asupra componenţei viitorului guvern italian cu Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem), care va fi prezentat luni preşedintelui Sergio Mattarella.

Italia anunță numele premierului și componența noului Guvern

"Ne-am pus de acord asupra şefului şi miniştrilor guvernului şi sperăm că nimeni nu se va împotrivi unei alegeri care reprezintă voinţa majorităţii italienilor", a anunţat Salvini, precizând că nici el, nici Luigi Di Maio, liderul M5S, nu ar fi premier, scrie libertatea.ro.

Liga şi M5S au făcut public vineri un "contract de guvernare" care ar pune capăt austerităţii şi "dictatelor" Bruxellesului, promiţând cea mai mare fermitate împotriva corupţiei, a tuturor formelor de delincvenţă şi a imigraţiei.

Dar misterul asupra profilului şi numelui viitorului preşedintelui al Consiliului ar putea să persiste până luni după-amiază.

Cei doi lideri populişti s-au întâlnit duminică la Roma, timp de două ore, reuniune la care presa nu a avut acces.

Potrivit mass-media, ambii ar urma să devină titularii câte unui minister: Internele pentru Salvini, Munca şi Dezvoltarea Economică pentru Di Maio.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării