Deși face parte din continentul nord-american, din punct de vedere geopolitic, insula aparține Europei. Groenlanda face parte din Regatul Danemarcei, însă beneficiază de o autonomie extinsă, care a fost lărgită în 2009. Cu toate acestea, autonomia nu include politica externă, politica de securitate sau politica monetară. Iată tot ce trebuie să știi despre istoria Groenlandei și ce presupune teritoriul autonom, transmite Știri.md cu referire la stirileprotv.ro.

Istoria Groenlanda - teritoriul vikingilor, în trecut

Groenlanda, cea mai mare insulă din lume, se află în Oceanul Atlantic de Nord. Deși rămâne parte a Regatului Danemarcei, guvernul autonom al insulei este responsabil de majoritatea afacerilor interne. Populația Groenlandei este formată în principal din inuiți, care, în funcție de regiunea din care provin, se numesc Kalaallit (groenlandezii din vest), Inugguit (din districtul Thule) sau Iit (groenlandezii din est). Ei își numesc țara Kalaallit Nunaat („Țara Groenlandezilor”). Capitala Groenlandei este Nuuk (Godthåb).

Se crede că inuiții au traversat spre nord-vestul Groenlandei din America de Nord, folosind insulele din Arctica canadiană ca puncte intermediare, într-o serie de migrații care s-au întins din cel puțin 2500 î.Hr. până la începutul mileniului al II-lea d.Hr. Fiecare val de migrație a reprezentat diferite culturi inuite. Printre acestea se numără culturile clasificate ca:

Independence I (aprox. 2500–1800 î.Hr.)
Saqqaq (aprox. 2300–900 î.Hr.)
Independence II (aprox. 1200–700 î.Hr.)
Dorset I (aprox. 600 î.Hr.–100 d.Hr.)
Dorset II (aprox. 700–1200).

Cea mai recentă sosire a fost cultura Thule (aprox. 1100), din care s-a dezvoltat cultura Inugsuk în secolele al XII-lea și al XIII-lea.

În anul 982, norvegianul Erik cel Roșu (Erik The Red), care fusese exilat din Islanda pentru omor, s-a stabilit pe insula cunoscută astăzi drept Groenlanda. Revenind în Islanda în jurul anului 985, el a descris calitățile noii regiuni descoperite, pe care a numit-o Groenlanda, iar în 986 a organizat o expediție care a dus la dezvoltarea a două așezări principale:

Așezarea de Est, lângă Qaqortoq (Julianehåb) de azi, și Așezarea de Vest, lângă Nuuk (Godthåb) de azi. Se estimează că aceste așezări ar fi avut o populație de 3.000–6.000 de locuitori, pe aproximativ 280 de ferme, sugerând că temperaturile din acea perioadă ar fi fost la fel de calde sau mai calde decât în prezent, conform Britannica.

Creștinismul a ajuns aici în secolul al XI-lea prin intermediul fiului lui Erik, Leif Eriksson, care tocmai se întorsese din Norvegia recent creștinată. Un scaun episcopal a fost stabilit în Groenlanda în 1126.

Ruinele bisericii Hvalsey 

Ruinele bisericii Hvalsey, construite de coloniștii nordici medievali, se află lângă Qaqortoq (Julianehåb), Groenlanda.

Începând cu secolul al XIII-lea, coloniștii nordici (scandinavi) au început să interacționeze cu cultura inuită Thule, care apăruse în nordul Groenlandei în jurul anului 1100. În secolul al XIV-lea, așezările nordice au intrat în declin, probabil ca urmare a unei răciri a climei din Groenlanda. În secolul al XV-lea, aceste așezări au fost abandonate.

În secolele al XVI-lea și al XVII-lea, balenierii olandezi și englezi au călătorit frecvent în mările din jurul Groenlandei și, ocazional, au interacționat cu populația locală. Cu toate acestea, nu s-a făcut nicio încercare de colonizare până în 1721, când Hans Egede, cu permisiunea regatului unit Danemarca-Norvegia, a fondat o companie comercială și o misiune luterană lângă actualul Nuuk, marcând astfel începutul erei coloniale a Groenlandei.

În 1776, guvernul danez a preluat monopolul complet al comerțului cu Groenlanda, iar coasta Groenlandei a fost închisă accesului străin; aceasta nu a fost redeschisă până în 1950. În această perioadă, Danemarca a încercat treptat să acomodeze groenlandezii cu lumea exterioară fără a-i expune la pericolul exploatării economice.

Groenlanda a intrat sub protecția Statelor Unite în timpul ocupației germane a Danemarcei în Al Doilea Război Mondial și a fost returnată Danemarcei în 1945. După război, Danemarca a răspuns plângerilor groenlandezilor cu privire la administrarea insulei. Monopolul Companiei Regale de Comerț Groenlandez a fost abolit în 1951, iar, după ce Groenlanda a devenit parte integrantă a Regatului Danemarcei în 1953, au fost inițiate reforme pentru a îmbunătăți economia locală, sistemele de transport și sistemul educațional. Danemarca a acordat insulei autonomie pe 1 mai 1979.

Administrarea Groenlandei

La începutul secolului XXI, susținerea pentru un control mai mare al afacerilor externe ale Groenlandei a crescut. Aceasta a fost parțial răspunsul la un acord din 2004 care permitea Statelor Unite să își modernizeze sistemul de apărare antirachetă la baza aeriană Thule. Inuitii care fuseseră strămutați forțat din zona din jurul bazei în anii 1950 au dat în judecată pentru dreptul de a se întoarce, expunându-și nemulțumirile la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Au existat apeluri pentru o Groenlandă independentă, iar partidele care susțineau o autonomie mai mare au obținut victorii electorale în primul deceniu al secolului XXI. În noiembrie 2008, mai mult de 75% dintre groenlandezii care au votat au aprobat un referendum neobligatoriu care cerea o autonomie mai mare. Propunerea, formulată de legislatori din Groenlanda și Danemarca, a avut aprobarea tacită a guvernului danez chiar înainte de referendum. Aceasta extindea responsabilitățile guvernului groenlandez în afaceri externe, imigrație și justiție, printre altele, și îi acorda drepturi asupra resurselor de hidrocarburi și minerale care au devenit tot mai accesibile ca urmare a topirii calotei glaciare a insulei.

A urmat o serie de schimbări politice și economice, culminând cu alegeri și formarea de noi guverne de coaliție, cu dezbateri centrate pe minerit, mediu și independență. Rezultatele recente continuă să reflecte lupta dintre nevoia de dezvoltare economică și dorința de a proteja mediul natural unic al Groenlandei.

Interesul lui Trump pentru Groenlanda

Donald Trump a declarat că este de părere că SUA va prelua controlul asupra Groenlandei, după ce au apărut detalii despre un apel telefonic „oribil” în care a lansat amenințări economice la adresa Danemarcei, care a subliniat că acest teritoriu nu este de vânzare.

Recent, Trump a spus: „Cred că o vom avea” și a susținut că cei 57.000 de locuitori ai insulei arctice „vor să fie cu noi”.

„Cred cu adevărat că Groenlanda va fi a noastră, pentru că are legătură cu libertatea lumii,” a spus el.

„Nu are legătură cu Statele Unite, în afară de faptul că noi suntem cei care putem oferi libertatea,” a mai afirmat Trump.

De la realegerea sa, Trump și-a reiterat interesul de a achiziționa insula arctică, care este controlată de Danemarca, dar beneficiază de un grad ridicat de autonomie.

Comentariile sale recente vin după un apel telefonic cu prim-ministrul danez, Mette Frederiksen, în timpul căruia Trump ar fi fost agresiv în încercarea sa de a prelua controlul asupra insulei. Cinci oficiali europeni actuali și foști de rang înalt au declarat pentru Financial Times că apelul a decurs foarte prost. „A fost oribil,” a spus una dintre surse. „A fost ca un duș rece,” a declarat o altă sursă pentru publicație. „Înainte era greu de luat în serios, dar acum cred că este serios și potențial foarte periculos.”

Se pare că Trump ar fi amenințat Danemarca, un aliat NATO, cu tarife vamale țintite, practic taxe aplicate exporturilor daneze către SUA.

Danemarca a declarat în repetate rânduri că teritoriul său insular, situat strategic, nu este de vânzare, dar Trump a continuat marți să insiste asupra subiectului – inclusiv amenințând cu tarife împotriva Danemarcei. Disputa înghețată ridică mai multe întrebări arzătoare. Experții noștri au răspunsurile.

Groenlanda este strategic semnificativă din câteva motive. În primul rând, are resurse de minerale, gaze naturale și petrol. Potrivit Comisiei Europene, 25 dintre cele 34 de „materii prime critice” identificate ca fiind esențiale pentru viitorul Europei se găsesc în Groenlanda, inclusiv cele utilizate pentru producerea de baterii, turbine eoliene și vehicule electrice, conform atlanticcouncil.

În al doilea rând, regiunea Arctică este un punct geopolitic fierbinte. Zona găzduiește minerale, precum și vaste rezerve de petrol și gaze – majoritatea situate pe teritoriile rusești – și există un potențial pentru un viitor conflict economic, mai ales pe măsură ce schimbările climatice accelerează topirea gheții și modifică rutele comerciale.

În cele din urmă, Groenlanda este gazda bazei spațiale americane Pituffik, care adăpostește permanent atât personal militar american, cât și sistemul de avertizare timpurie pentru rachete balistice al SUA. Ruta cea mai scurtă dintre Statele Unite și Europa trece prin Groenlanda, ceea ce subliniază importanța acestui punct strategic.

Groenlanda are, fără îndoială, o semnificație strategică, motiv pentru care Statele Unite au obținut un acord extins de cooperare în domeniul apărării și drepturi de staționare acolo în 1951, prin Acordul de Apărare a Groenlandei. Dacă acest acord și suplimentele ulterioare nu funcționează sau sunt inadecvate, Trump ar putea argumenta acest lucru. Însă nu a făcut asta. În schimb, a vorbit la conferința de presă din 7 ianuarie ca și cum aceste acorduri și baza existentă din Groenlanda nu ar exista.

Interesul lui Trump față de Groenlanda nu ar trebui să fie o surpriză pentru cei care urmăresc agenda de politică externă a noii administrații. Având în vedere aprecierea sa pentru istorie și motivația de a rezolva chestiuni restante, achiziția strategică a Groenlandei ar putea fi văzută ca o primă opțiune naturală pentru extinderea teritoriului SUA în America de Nord, asigurându-și astfel locul în cărțile de istorie.

Un aspect secundar, dar la fel de important al interesului echipei Trump pentru Groenlanda, este bogăția resurselor minerale ale insulei și posibilul său viitor ca alternativă la aproape monopolul Chinei asupra mineralelor rare. În combinație cu activitatea crescută a Rusiei în regiune și obiectivul declarat al Chinei de a deveni un stat aproape-arctic, noua administrație consideră, fără îndoială, că asigurarea Groenlandei în sfera de influență a SUA este o prioritate de securitate națională.