main logo
300

Israelul acuză Iranul că antrenează celule teroriste pentru atacuri cu drone

Ministrul israelian al Apărării, Benny Gantz, a acuzat, duminică, Iranul că antrenează la o bază aeriană de lângă oraşul Isfahan miliţii din Yemen, Irak, Siria şi Liban, pe care le învață să folosească drone cu „rază de acţiune de mii de kilometri”, relatează agenţiile Reuters şi EFE.

Israelul acuză Iranul că antrenează celule teroriste pentru atacuri

Potrivit Times of Israel, ministrul a prezentat și o fotografie din satelit a presupusei baze iraniene care ar fi folosită pentru a antrena milițiile proiraniene pentru a opera drone avansate, transmite Știri.md cu referire la Digi24.ro.

Potrivit Israelului, SUA şi Marii Britanii, iranienii se află în spatele atacului cu dronă comis la sfârşitul lunii iulie în Marea Arabiei asupra petrolierului Mercer Street, operat de o companie israeliană, atac soldat cu moartea a doi membri ai echipajului, între care un român.

O astfel de dronă ar fi fost utilizată și în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un atac asupra trupelor americane de pe aeroportul irakian Erbil.

Iranul a dezvoltat un „terorism indirect” care-l ajută să-şi atingă obiectivele economice, politice şi militare, a spus Benny Gantz la conferinţa anuală a Institutului Internaţional pentru Luptă împotriva Terorismului de la Universitatea Reichman.

Potrivit ministrului israelian, drone fabricate în Iran sunt distribuite în Yemen, Irak, Siria şi Liban, unde Teheranul are relaţii apropiate cu miliţii şiite şi grupări armate satelit. În plus, Iranul încearcă să transmită cunoştinţe tehnice necesare producerii de drone şi în Fâşia Gaza, unde are legături cu organizaţiile islamiste Hamas şi Jihadul Islamic, a acuzat ministrul israelian al apărării.

Benny Gantz a subliniat că natura terorismului s-a schimbat în ultimii 20 de ani, de la organizații mici la adevărate „armate ale terorii”, care profită de țări cu o guvernare slabă, precum Liban sau Afganistan.  Astfel de drone cu explozibili, fără pilot, facilitează operațiuni teroriste, fără a mai fi nevoie de deturnarea unui avion, a menționat ministrul, citat de Times of Israel. 

„În viitorul apropiat, națiunile slabe, aflate în criză, vor continua să servească drept fiefuri pentru armatele terorismului. Prin urmare, obiectivele contraterorismului trebuie să fie dezvoltarea serviciilor de informații și a capacităților ofensive, eliminarea țintită a unor figuri-cheie și dezvoltarea și consolidarea sistemelor care combină apărarea aeriană cu apărarea teritorială”, a spus Benny Gantz.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării