Iranul se declară pregătit pentru șase luni de război
Iranul susține este capabil să lupte încă cel puțin șase luni împotriva Statelor Unite și Israelului, care duminică dimineață a lovit un hotel din inima Beirutului, acuzat că adăpostește lideri ai Gardienilor Revoluției, relatează AFP, preluat de Agerpres.
Foto: moldpres.mdRăzboiul din Orientul Mijlociu, care a intrat duminică în a noua zi, a adus noi atacuri aeriene în mai multe țări din Golf. Iar armata israeliană a anunțat în cursul dimineții lansarea unui nou val de atacuri care vizează situri militare „în tot Iranul”, transmite Știri.md cu referire la moldpres.md.
„Forțele armate ale Republicii Islamice Iran sunt capabile să continue cel puțin șase luni de război intens în ritmul actual al operațiunilor”, a declarat Ali Mohammad Naini, purtător de cuvânt al Gardienilor Revoluției, armata ideologică a Republicii Islamice, la televiziunea de stat.
„În zilele următoare, un nou stil de atac va fi efectuat folosind rachete avansate, mai puțin utilizate, cu rază lungă de acțiune. Inamicul ar trebui să se aștepte la atacuri țintite mai dureroase și mai precise”, a declarat purtătorul de cuvânt.
De partea cealaltă, Statele Unite și Israelul au vizat sâmbătă un depozit de petrol la sud de Teheran, conform presei de stat iraniene, acesta fiind primul atac raportat asupra infrastructurii petroliere iraniene de la începutul războiului.
Atacurile au lovit și un depozit de combustibil în nord-vestul capitalei, potrivit unui jurnalist al AFP care a văzut flăcări și fum ridicându-se de la fața locului.
Ulterior, autoritățile iraniene au anunțat că Statele Unite și Israelul au atacat în cursul nopții cinci depozite de petrol din Teheran și din împrejurimi.
Duminică dimineață, la aproximativ 1.500 km distanță, suburbiile sudice ale Beirutului au fost din nou ținta bombardamentelor, conform imaginilor de la AFPTV. Armata israeliană anunțase că vizează infrastructura aparținând mișcării șiite pro-iraniene Hezbollah din zonă, care îi servește drept bastion.
Inima capitalei libaneze a fost, de asemenea, lovită în cursul nopții. Conform Ministerului Sănătății, Israelul a lovit un hotel, omorând patru persoane și rănind alte zece. Hotelul - Ramada - este situat în cartierul Raouche, pe malul mării, o zonă turistică ce fusese până acum ferită de atacurile israeliene care vizau mișcarea șiită pro-iraniană Hezbollah.
Israelul a descris lovitura ca fiind un „atac de precizie” împotriva „comandanților superiori” ai Forței Quds, ramura de operațiuni externe a Gardienilor Revoluției, pe care armata israeliană o acuză de „atacuri teroriste”.
Un fotograf al AFP a văzut o cameră de la etajul patru cu geamuri sparte și pereți înnegriți, precum și zeci de clienți fugind panicați din hotel cu bagajele lor.
Pe lângă cele patru morți de la hotelul din Beirut, 12 persoane au fost ucise în atacuri aeriene israeliene în Liban în cursul nopții, conform agenției oficiale de știri ANI.
Într-un discurs anterior, premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că țara sa va continua războiul împotriva Iranului „cu toată puterea”, folosind „un plan metodic, cu multe surprize”.
Războiul a început pe 28 februarie la inițiativa Israelului și Washingtonului, care au lovit în inima puterii de la Teheran și l-au ucis, printre alții, pe liderul suprem, Ali Khamenei.
De atunci, bombardamentele israeliene și americane asupra Iranului au continuat, în paralel cu atacurile israeliene din Liban. Armata israeliană a declarat că a efectuat 3.400 de atacuri într-o săptămână. Washingtonul a raportat 3.000.
Regimul iranian ripostează trimițând rachete și drone către statele din Golf care adăpostesc interese americane, precum și către Israel, unde sirenele de raid aerian au sunat toată duminică dimineață din cauza apropierii de rachete iraniene, conform armatei.
Războiul destabilizează întregul Orient Mijlociu și nu numai, în special din cauza impactului său asupra producției și distribuției de hidrocarburi, ceea ce provoacă o creștere vertiginoasă a prețurilor.
În urma unui anunț similar din cursul nopții, Kuweitul a declarat duminică dimineață că se confruntă în continuare cu un atac cu rachete și drone. Anterior, țara denunțase luarea ca țintă a rezervoarelor de combustibil de pe aeroportul său internațional.
În Arabia Saudită, cartierul diplomatic din Riad a fost vizat de un atac cu drone, despre care guvernul regatului a declarat că a fost dejucat. În Emiratele Arabe Unite, o amenințare cu rachete și drone a fost raportată în cursul dimineții.
În Bahrain, autoritățile au anunțat că o instalație de desalinizare a apei de mare a fost avariată duminică de un atac cu drone iranian. De asemenea, conform autorităților din acest mic arhipelag din Golf, trei persoane au fost rănite de resturi de rachetă într-o clădire universitară din regiunea Muharraq.
Duminică, președintele iranian Massoud Pezeshkian a avertizat că, „dacă inamicul încearcă să folosească teritoriul unei țări pentru a lansa o agresiune împotriva teritoriului nostru, vom fi forțați să ripostăm”, conform unui mesaj difuzat la televiziunea de stat. Cu o zi înainte, el ceruse scuze statelor vecine pentru atacurile care le-au vizat.
Miniștrii de externe din Liga Arabă vor organiza duminică o reuniune de urgență prin videoconferință pentru a discuta atacurile iraniene împotriva teritoriilor mai multor state membre.
Șeful Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, Ari Larijani, a declarat că Statele Unite s-au 'prins în capcană' bazându-se pe o rezistență de scurtă durată.
La începutul războiului, care a cuprins regiunea și a provocat creșterea prețurilor petrolului, Donald Trump a cerut poporului iranian să răstoarne Republica Islamică, înființată în 1979.
Însă, în timp ce Washingtonul dorește căderea regimului, obiectivul declarat este de a distruge capacitățile Iranului în materie de rachete balistice și de a-l împiedica să dobândească o bombă nucleară - o intenție pe care Teheranul o neagă.
Președintele SUA a menționat sâmbătă posibilitatea unei viitoare desfășurări de trupe terestre în Iran pentru a inspecta stocurile de uraniu îmbogățit ale țării. „Poate că la un moment dat vom face asta. Ar fi grozav”, a spus el la bordul avionului Air Force One. Este „ceva ce am putea face mai târziu. Dar nu acum”, a adăugat el.
Autoritățile iraniene au raportat aproximativ 1.000 de persoane ucise de la începutul războiului, dintre care 30% sunt copii, afirmații pe care AFP nu a putut să le verifice.
Războiul din Orientul Mijlociu „nu ar fi trebuit să aibă loc niciodată”, a declarat duminică ministrul chinez de externe Wang Yi, respingând o revenire la „legea junglei” la nivel internațional.