main logo
3449

Iranul avertizează SUA să nu susțină Israelul

Iranul a afirmat miercuri că nu a avertizat Statele Unite înainte de atacul cu rachete lansat asupra Israelului cu o zi înainte şi a cerut Washingtonului "să nu intervină" pentru a-şi sprijini aliatul.

Iranul avertizează SUA să nu susțină IsraelulFoto: stirileprotv.ro

"Înainte de atac, nu a existat niciun schimb de mesaje" cu partea americană, a declarat la televiziunea publică ministrul iranian de externe Abbas Araghchi, negând orice "coordonare". El a precizat că Iranul a comunicat cu Statele Unite după această salvă de rachete, transmite Știri.md cu referire la stirileprotv.ro.

Potrivit televiziunii iraniene, Teheranul a lansat marţi seara 200 de rachete împotriva Israelului, folosind pentru prima dată mai multe rachete hipersonice.

"De asemenea, am avertizat forţele americane să dea dovadă de reţinere în această chestiune şi să nu intervină, altfel se vor confrunta cu un răspuns dur din partea noastră", a continuat diplomatul iranian.

"Operaţiunea noastră s-a încheiat şi nu intenţionăm să continuăm", a mai spus Araghchi.

Republica Islamică a declarat că a lansat atacul asupra Israelului ca răspuns la uciderea liderului mişcării libaneze Hezbollah, Hassan Nasrallah, şi a liderului grupării palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh. Cele două grupări sunt aliaţi ai Iranului în cadrul aşa-zisei "axe de rezistenţă" împotriva Israelului.

Atacul de marţi seara este cel de-al doilea lansat de Iran împotriva Israelului în şase luni, după cel din aprilie când Teheranul a susţinut că a acţionat în "legitimă apărare" după atacul aerian asupra consulatului său din Damasc, în care şapte militari ai săi au fost ucişi.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării