Iranul a înregistrat primele sale decese cauzate de varianta Omicron
Iranul a înregistrat primele decese confirmate ca fiind cauzate de varianta Omicron, a anunţat duminică Ministerul Sănătăţii iranian, informează dpa.
Până acum, trei iranieni au murit de această variantă puternic transmisibilă şi mai mult de 1.100 de persoane au fost infectate la nivel naţional, a precizat ministerul, potrivit agenţiei de presă Tasnim, transmite Știri.md cu referire la Agerpres.ro.
În contextul unei acute crize economice, guvernul de la Teheran vrea să impună din nou limite drastice pentru viaţa publică, în încercarea de a combate un nou val de contaminări.
Iranul a fost deja lovit puternic de pandemie, însă numărul de contaminări a început să scadă după ce vaccinurile au devenit mai accesibile populaţiei, vara trecută.
Până acum, mai mult de 60% dintre cei aproape 84 de milioane de iranieni au fost vaccinaţi cu două doze şi au început să fie administrate şi doze de rapel.
De la izbucnirea pandemiei, în Iran au fost înregistrate peste 132.000 de decese cauzate de COVID-19 şi peste 6,2 milioane de contaminări.