main logo
1145

Infrastructura energetică din centrul Ucrainei, vizată de atacurile ruse

Dronele și rachetele lansate vineri noaptea, 20 iunie, de armata rusă au avariat infrastructura energetică din centrul Ucrainei, au anunțat sâmbătă autoritățile militare locale, potrivit DPA.

Infrastructura energetică din centrul Ucrainei, vizată de atacurile ruseImagine simbol

„În districtul Kremenciuk din Poltava s-au înregistrat lovituri directe”, a anunțat guvernatorul militar al regiunii, Volodimir Kohut, pe aplicația Telegram, transmite Știri.md cu referire la agerpres.ro.

O persoană a fost rănită în atac, potrivit oficialității ucrainene citate.

Explozii puternice au putut fi auzite în orașul Kremenciuk, situat la aproximativ 250 de kilometri sud-est de Kiev, au anunțat media locale.

Website-ul strana.ua a relatat că atacurile lansate de forțele ruse au vizat rafinăria din Kremenciuk.

De asemenea, patru rachete de croazieră ruse și o rachetă hipersonică au fost distruse, potrivit autorităților ucrainene.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării