main logo
8836

Informație dubioasă: Asasina Dariei Dughina a fost găsită moartă

Natalia Vovk, acuzată de FSB-ul rus că ar fi ucis-o pe Daria Dugina acum o săptămână, ar fi fost găsită moartă.

Informație dubioasă: Asasina Dariei Dughina a fost găsită moartăFoto: realitatea.md

Pe corpul său medicii legiști ar fi numărat 17 răni. Avea și un bilet în mână. Despre asta scrie un site austriac – Exxpress – care face referire la anumite informații obținute prin intermediul rețelei sociale Telegram, transmite Știri.md cu referire la realitatea.md.

A fost atașată și o imagine cu corpul neînsuflețit blurat.

Ediția austriacă a revistei „Exxpress” a transmis că Natalia Vovk ar fi fost găsită moartă într-un hotel, medicii legiști identificând pe corpul său 17 plăgi aparent produse de un obiect ascuțit. Mai mult, materialul este însoțit de o fotografie de la locul crimei lui Vovk.

„Noaptea, Vovk a fost găsită moartă într-un apartament închiriat, cu 17 răni de înjunghiere pe corp și o bucată de hârtie în mână”, susține Exxpress, citând mesaje neidentificate pe conturi de Telegram nespecificate.

Nu se spune nimic despre ce scria pe foaie.

Unele surse mass-media, în special, ruse scriu că informația de mai sus ar fi un fals.

Și că în fotografie este de fapt o tânâră de 26 de ani ucisă de iubitul său în 2020 cu puțin timp înainte de nuntă.

La fel, se mai vehiculează că Exspress ar face parte din presa galbenă.

Aceeași fotografie, doar că în dimensiuni mai mari, care datează din 2020. Presa ucraineană este de părere că însăși rușii au răspândit intenționat acest fake.

În același timp, Realitatea.md ține să vă atenționeze că, în condițiile războiului Rusiei în Ucraina, care s-a adeverit a fi și unul informatic, nu am reușit să confirmăm. Atunci când vom obține detalii noi, vom reveni cu știri, actualizând-o și pe cea de azi.

Amintim că FSB au declarat că serviciile ucrainene ar sta în spatele atacului Dariei Dughina. Ofițerii au stabilit că Natalia Vovk a ajuns pe 23 iulie curent la Moscova.

În ziua când a fost omorâtă Daria Dughina, ambele s-au aflat la același eveniment, apoi a părăsit Federația Rusă, traversând hotarul cu Estonia.

Ar fi închiriat un apartament în locuința Dariei și ar fi urmărit-o cu o mașină de model Mini Cooper, schimbând periodic plăcuțele de înmatriculare. Ar fi detonat bomba de la distanță. Kievul a negat orice implicare.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării