Incident aerian în Iran: Doi piloţi militari au murit
Doi piloţi ai unui avion militar au murit, marţi, 1 iunie, în urma unui incident produs pe un aeroport situat în vestul Iranului.

Incidentul s-a produs într-o bază aeriană situată la periferia oraşului iranian Dezful, în vestul Iranului. O problemă tehnică a afectat un avion de vânătoare de tip F-5, iar cei doi piloţi ai aeronavei militare au murit, transmite Știri.md cu referire la mediafax.ro.
Autorităţile iraniene nu au oferit detalii despre incident.
Vechimea avionului F-5, de fabricaţie americană, nu se cunoaşte. Forţele Aeriene iraniene încă utilizează avioane militare achiziţionate din Statele Unite înaintea Revoluţiei Islamice din 1979. Din anul 1980, Iranul şi Statele Unite nu mai au relaţii diplomatice bilaterale.
În ultimul an, în Iran au avut loc o serie de incidente suspecte care au vizat instalaţii nucleare sau baze militare, atribuite Israelului, în contextul tensiunilor privind programul nuclear iranian.