main logo
5851

Imagini cu miliardarul Dan Petrescu și soția Regina: Povestea lor de viață

Drama incredibilă produsă duminică la prânz într-un orășel de la periferia Capitalei Lombardiei a șocat lumea de business din România, și nu numai.

Imagini cu miliardarul Dan Petrescu și soția sa: Povestea lor de viațăColaj: știri.md

După un botez restrâns la Milano, cei 8 pasageri ai avionului pilotat de Dan Petrescu au decolat de pe Linate, al doilea aeroport ca mărime din Capitala Lombardiei, spre Olbia (Sardinia), la vila unde locuiește mama miliardarului, în vârstă de 98 de ani, și unde urma să aibă loc petrecerea de creștinare a micuțului Raphael, cu soții Petrescu în calitate de nași, transmite Știri.md cu referire la Fanatik.ro.

În numai câteva secunde, accidentul tragic a curmat destinele a două familii. Pe de o parte, în accidentul aviatic a pierit întreaga familie Petrescu, soții Dan și Regina Dorothea Balzat și fiul acestora, Dănuț Ștefan, dar și familia italianului Filippo Nascimbene (33 de ani), managerul unei firmei internaționale de consultanță în afaceri. 

Acesta era împreună cu soția Claire Stephanie Caroline Alexandrescou (34 de ani) și cu băiețelul de numai un an al cuplului, Raphael, care abia fusese botezat weekend-ul trecut. În privat-jet se mai aflau mama lui Claire, Miruna Anca Wanda Lozinschi și un prieten canadian al lui Dănuț Ștefan.

Prietenie de peste 30 de ani între familiile Petrescu și Alexandrescu:

Între cele două familii era o prietenie strânsă, de peste 30 de ani. Surorile Claire Stephanie și Emilie Alexandrescou sunt fiicele fostului comentator auto de Formula 1, Dan Miki Alexandrescu. 

Acesta a emigrat din România la începutul anilor 80, s-a casătorit cu Miruna Anca Lozinschi, iar cele două fete ale cuplului s-au născut la Paris. Tot în exil, familia Alexandrescu s-a împrietenit cu familia Petrescu. După unele informații, omul pe care Ion Țiriac l-a catalogat mai bogat decât el, era un pasionat al curselor auto. Miki Alexandrescu cocheta deja cu lumea selectă a circuitelor de viteză, cei doi găsindu-și o pasiune comună.

Cine este fratele vitreg al surorilor Alexandrescou?

După unele informații, fostul comentator F1 a răcit treptat relațiile cu prima soție și cu cele două fete, mai ales după ce și-a refăcut viața în România cu Isabela, asistent universitar la UMF Carol Davila. 

Miki Alexandrescu a decedat anul trecut, în urma unui infarct survenit la un meci de tenis în compania fiului său din a doua relație, Yannick. La 13 ani, acesta este o mare speranță a tenisului românesc, câștigând mai multe trofee în ultimii ani, la diferite nivele de vârstă pentru copii și juniori.

Revenind la petrecerea de mariaj din 2013, aceasta s-a desfășurat într-unul din cele mai frumoase castele din Franța, Chateau de la Ligne, în cunoscuta regiune viticolă Gironde (Bordeaux), un monument istoric datând din secolul 17, care a fost cumpărat și restaurat, păstrându-i patina clasică, de un multimilionar irlandez în anul 2000.

Au fost peste 200 de invitați la evenimentul de un fast și un bun gust impresionant, printre care sora lui Emilie, alături de soțul Filipo, mama celor două fete, dar și soții Petrescu, toți cinci găsindu-și sfârșitul în tragicul accident de lângă Milano.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării