main logo
695

Hoţi români în Spania: Au jefuit peste 30 de magazine de telefonie

Jefuiau un magazin în 50 de secunde. 20 de români au fost arestaţi după ce au spart peste 30 de magazine de telefonie din Spania. Prejudiciul ajunge la 700.000 de euro.

Hoţi români în Spania: Au jefuit peste 30 de magazine de telefoniePoza simbol

Modul de operare era întotdeauna acelaşi. Cu ajutorul unei maşini furate, rupeau uşa magazinului şi mai mulţi indivizi smulgeau apoi telefoanele mobile din vitrine şi de pe rafturi. Luau tot ce puteau şi, înainte să vină poliţia, dispăreau fără urmă, transmite Știri.md cu referire la tvr.ro. 

Ca să nu fie depistaţi de poliţie, hoţii jefuiau magazine din diverse regiuni ale Spaniei. Erau foarte rapizi şi dispăreau într-un minut cu terminalele furate, care erau trimise apoi în România ca să fie vândute.

Gruparea a reuşit să spargă 32 de magazine şi era activă de cel puţin doi ani.

Membrii organizaţiei erau bine instruiţi şi erau foarte prudenţi. Ascunzătoarea lor a fost descoperită însă de autorităţile spaniole, care au primit sprijn din partea Poliţiei Române şi a Europol.

Agenţii spanioli au descins în forţă la o casă din nordul ţării, unde au fost arestaţi 10 membri ai grupării, în frunte cu liderul acesteia. Un alt suspect a fost prins pe aeroportul din Valencia, iar alţii au fost arestaţi în România, Franţa, Italia şi Suedia.

Anchetatorii au descoperit că autorii furturilor nu erau aceiaşi, pentru că, periodic, se schimbau cu alte persoane care veneau din România. 

După două operaţiuni, toţi membrii grupării au fost arestaţi şi au fost confiscate 116 telefoane şi o maşină de lux.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării