Herson: Armata ucraineană a spart linia de apărare a rușilor
Armata ucraineană a spart linia de apărare a trupelor ruse din regiunea Herson. Populația civilă este îndemnată să rămână în adăposturi, deoarece nu există posibilitatea de evacuare din orașele capturate temporar de ruși.
Oamenilor le este din ce în ce mai greu să părăsească zona, pentru că trebuie să aștepte la coadă timp de șapte ore, informează Unian, transmite Știri.md cu referire la realitatea.md.
Corespondentul postului ucrainean TSN, Elena Vanina, care a reușit să evacueze din Herson, are surse în oraș care i-au comunicat despre situația de acolo și despre starea de spirit a localnicilor.
Potrivit jurnalistei, luni, 29 august, armata ucraineană a intrat în baza de echipamente a trupelor ruse, iar astăzi, 30 august, în unitatea lor militară.
Podurile peste Nipru sunt impracticabile. Astfel, râul poate fi traversat doar cu ajutorul unui fericar.
„Plecarea a devenit mai anevoioasă. Devine din ce în ce mai greu pentru oameni să părăsească Hersonul, pentru că trebuie să aștepte în cozi circa șapte ore. Apoi, la punctul de control din Vasilievka – 5-7 zile”, spune corespondenta.
Elena Vanina susține că localnicii sunt de mult pregătiți pentru contraofensiva Forțelor Armate ale Ucrainei și s-au aprovizionat încă din aprilie cu produse alimentare și apă.
Totodată, oamenii s-au săturat să audă că Hersonul deja se eliberează, pentru că astfel de informații s-au vehiculat în mod constant, încă de pe vremea când au fost ocupați.
„Contraofensiva și înaintarea este confirmată de Forțele Armate ale Ucrainei (ZSU). Le dorim militarilor noștri o operațiune de succes”, a adăugat Vanina.
Presa rusă neagă în mod vehement contraofensiva ucraineană din regiunea Herson și afirmă că oamenii din regiune trăiesc liniștit, iar informațiile „false” intensifică dorința locuitorilor de a participa la referendum.
„Este un fake. Ofensiva Forțelor Armate ale Ucrainei este un fel de iluzie, un film. Nimeni nu avansează nicăieri, nimeni nu se retrage. E o poveste. Trăim liniștit, ne dezvoltăm”, a declarat adjunctul administrației de ocupație din regiune, Kiril Stremousov, citat de TASS.
Pe 29 august, comandamentul Forțelor Armate ale Ucrainei a anunțat oficial începerea unei contraofensive militare în regiunea Herson.
Înaintarea forțelor ucrainene este însoțită de distrugerea logisticii rusești în teritoriile ocupate.