main logo
673

Guvernul de la Kiev şi separatiştii pro-ruşi au ajuns la un acord

Guvernul ucrainean şi separatiştii pro-ruşi din estul ţării au semnat marţi, la Minsk, un acord care deschide calea unor viitoare negocieri, informează dpa.

Guvernul de la Kiev şi separatiştii pro-ruşi au ajuns la un acordFoto: Zuma\TASS

Acordul la care s-a ajuns vizează un statut special pentru regiunile Doneţk şi Lugansk din Donbas şi posibilitatea organizării de alegeri, transmite Știri.md cu referire la Agerpres.ro.

Noul guvern al preşedintelui Vladimir Zelenski pare dornic să imprime dinamism negocierilor de pace. Zelenski a afirmat că, în prezent, nu există impedimente pentru organizarea unui summit la care să participe Rusia, Franţa şi Germania, urmând ca data la care acesta va avea loc să fie anunţată în curând.

Detaliile statutului special nu sunt încă stabilite. Conform separatiştilor susţinuţi de Moscova, statutul va fi provizoriu până la organizarea de alegeri supravegheate de OSCE, urmate de încetarea focului.

După validarea procesului electoral de către OSCE, separatiştii se aşteaptă să primească un statut special pe termen lung. Preşedintele Zelenski susţine însă că nu pot fi organizate alegeri democratice atât timp cât pe teritoriul acestor regiuni se găsesc militari.

Conflictul din Donbas, în care au fost ucişi aproximativ 13.000 de persoane, conform estimărilor ONU, a afectat puternic relaţiile dintre Ucraina şi Rusia. 

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării