main logo
450

Grecia vrea să ramburseze anticipat împrumutul către FMI

Rambursarea anticipată a împrumuturilor scumpe de la FMI va fi un pas semnificativ pentru Grecia, care va crea condiţii favorabile pentru economie, a declarat luni premierul elen Alexis Tsipras, care a promis noi măsuri de relaxare economică.

Grecia vrea să ramburseze anticipat împrumutul către FMI

„Câştigăm puncte de libertate economică”, a afirmat Tsipras în timpul unui interviu la televiziunea Antenna, transmite Știri.md cu referire la digi24.ro.

Surse apropiate situaţiei au declarat luni că Grecia intenţioneză să solicite consimţământul Mecanismului European de Stabilitate (ESM) pentru rambursarea anticipată a împrumuturilor către FMI.

În august 2018, Grecia a încheiat al treilea program internaţional de salvare solicitat din 2010.

În timpul interviului, Tsipras a mai spus că administraţia sa nu va reduce pragul pentru veniturile neimpozabile, o măsură convenită cu creditorii internaţionali care ar avea rolul de a extinde baza de impozitare, începând de anul viitor.

„Pragul pentru veniturile neimpozabile nu va fi redus atâta timp cât Syriza se va afla în guvern”, a afirmat Tsipras, referindu-se la partidul său aflat la putere din 2015.

În Grecia vor avea loc alegeri parlamentare în acest an, premierul excluzând posibilitatea să fie organizate alegeri anticipate, el promiţând că guvernul va dori să îşi încheie mandatul.

Analiştii anticipează că Grecia îşi va respecta din nou obiectivele fiscale în acest an, iar ceea ce va depăşi aceste ţine va fi distribuit public.

„După Paşte, mă voi întâlni cu ministrul de Finanţe pentru a discuta ce putem oferi, nu ca un cadou electoral, ci măsuri de relaxare permanente, pentru că economia elenă merge mai bine”, a spus Tsipras.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării