main logo
1135

Grecia se pregătește pentru un sezon dificil din cauza incendiilor

Grecia a fost afectată de 3.543 de incendii de vegetaţie între 1 ianuarie şi 1 mai, o creştere cu 22% faţă de cele 2.907 incendii de anul trecut, potrivit Serviciului de Pompieri, care se pregăteşte pentru un sezon foarte dificil, transmite News.ro.

Grecia se pregătește pentru un sezon dificil din cauza incendiilorImagine simbol

Ceea ce provoacă în mod special îngrijorare este că „unele dintre aceste incendii au prezentat caracteristici asemănătoare incendiilor la care ne-am aştepta în timpul verii”, a declarat Theodore Giannaros, expert la Observatorul Naţional din Atena (NOA), pentru agenţia de presă Atena-Macedonia, transmite Știri.md cu referire la g4media.ro.

„Suntem foarte alarmaţi şi de faptul că am avut un incendiu la o altitudine foarte mare în Munţii Pierian, care ar fi trebuit să fie acoperit de zăpadă, ceea ce ar fi împiedicat declanşarea unui astfel de incendiu”, a adăugat el.

De asemenea, un alt oficial NOA, Kostas Lagouvardos, a adăugat că precipitaţiile scăzute din ultimele luni accentuează temerile.

Observatorul European al Secetei a emis deja un avertisment pentru Grecia, notează sursa citată.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării