Giorgia Meloni, cea mai puternică personalitate politică din Europa

Alături de lidera italiană, pe lista întocmită de Politico se mai afla nume precum președinta CE Ursula von der Leyen, dictatorul rus Vladimir Putin, premierul polonez Donald Tusk, liderul NATO Mark Rutte, papa Francisc și premierul maghiar Viktor Orban, transmite Știri.md cu referire la digi24.ro.

Cea mai puternică persoană din Europa 

Pe cine suni dacă vrei să vorbești cu Europa? Dacă ești Elon Musk - cel mai bogat om din lume și un consilier cheie al președintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump - numărul pe care îl formezi aparține Giorgiei Meloni, scrie Politico, în debutul unui amplu portret dedicat figurii politice europene a momentului, potrivit jurnaliștilor publicației. 

În mai puțin de un deceniu, liderul partidului de dreapta Frații Italiei a trecut de la a fi respinsă ca o nebună ultranaționalistă la a fi aleasă prim-ministru al Italiei și a se impune ca o figură cu care Bruxelles-ul, și acum Washingtonul, pot face afaceri. 

Chiar dacă s-a îndreptat spre centru, Meloni - care și-a început cariera politică ca activistă în aripa de tineret a Mișcării Sociale Italiene neofasciste și l-a lăudat pe dictatorul Benito Mussolini ca fiind „un politician bun care a făcut tot ce a făcut pentru binele Italiei” - a fost în fruntea unui val care trage politica europeană spre extrema dreaptă, scrie Politico. 

Într-adevăr, de la alegerea sa în 2022, prim-ministrul italian a introdus politici privind probleme precum migrația și drepturile LGBTQ+ care ar fi atras odată condamnarea Bruxelles-ului. În schimb, reacția liderilor Uniunii Europene a variat de la indiferență la aprobare, mulți acceptând-o pe Meloni ca reprezentant acceptabil al zeitgeistului tot mai radical care înflorește pe ambele maluri ale Atlanticului. 

Incapacitatea politicienilor convenționali de a contracara un discurs ultranaționalist din ce în ce mai popular și dorința lor de a colabora cu Meloni pe scena europeană îi permit premierului italian în vârstă de 47 de ani - care insistă să folosească forma masculină a titlului său oficial, Il Presidente del Consiglio (Președintele Consiliului, n.r.) - să fie un om puternic capabil să exercite o putere enormă într-un moment în care continentul nu are centriști puternici capabili să o înfrunte. 

Liderul Alfa 

Giorgia Meloni a ținut prima pagină a ziarelor din întreaga lume atunci când a devenit prima femeie prim-ministru din Italia, însă puțini au prezis că va rezista mult timp în funcție. Experții se așteptau ca luptele interne să divizeze inevitabil coaliția sa guvernamentală formată din partide de dreapta, iar la Bruxelles nu prea exista interes pentru ea. După ani de zile în care au suportat isprăvile ungurului Viktor Orbán, figurile de vârf ale UE nu au fost entuziasmate de sosirea unui lider care a făcut campanie pe tema „Dumnezeu, patrie și familie” și a format un guvern cu partide care simpatizează cu președintele rus Vladimir Putin.

 Dar, în ultimii doi ani, Meloni și-a consolidat guvernul ca fiind unul dintre cele mai stabile care au existat în Italia postbelică. Deși țara este împovărată cu o datorie națională echivalentă cu 137% din produsul intern brut, previziunile economice nu sunt atât de grave încât să sperie investitorii străini atrași de mediul politic neobișnuit de liniștit. 

Imaginea lui Meloni, cultivată cu grijă și lipsită de prejudecăți, contribuie la senzația de stabilitate. După ce președintele regiunii Campania, Vincenzo De Luca, s-a referit la prim-ministru ca la o „stronza” („cățea”) la un miting de campanie, prim-ministrul s-a prezentat la un eveniment în regiunea sa și l-a salutat pe politicianul din opoziție spunând: „Domnule președinte De Luca, eu sunt cățeaua, Meloni. Ce mai faceți?”. 

Unde a regresat în Italia 

Videoclipul schimbului de replici dintre un De Luca vizibil neliniștit și o Meloni rece ca gheața, care a devenit rapid viral în Italia, a consolidat imaginea prim-ministrului ca un „alfa” care vorbește direct și care, în ciuda faptului că este fizic mic, reușește totuși să se impună în fața rivalilor săi. Este clar că aparența de dominație nu este doar superficială. Niciun membru al coaliției sale nu îndrăznește să pună în scenă o provocare internă la adresa guvernării sale, iar opoziția iremediabil fracturată recunoaște deschis că nu o poate învinge. 

Stabilitatea guvernului italian a fost atât de surprinzătoare pentru observatorii din afara țării încât mulți nu au observat regresul democratic - în special în ceea ce privește libertatea de exprimare - care a avut loc de când Meloni a preluat funcția.

Prim-ministrul se folosește în mod obișnuit de tribunale pentru a încerca să reducă la tăcere criticii, intentând procese de defăimare împotriva unor personalități, de la Brian Molko, starul rock al trupei Placebo - care a numit-o „fascistă” în timpul unui concert din 2023 - la un profesor care a numit-o „neonazistă” în timpul unei discuții la clasă. De asemenea, Meloni s-a luat de ziare și de jurnaliștii de la televiziunea de stat din Italia, care la începutul acestui an au intrat în grevă pentru a protesta față de cenzura guvernamentală. 

În plus, Meloni i-a vizat pe judecătorii italieni care au declarat ilegale unele dintre politicile guvernului său și a postat pe rețelele de socializare mesaje în care îi acuză de complot împotriva sa. Mai mulți juriști au primit ulterior amenințări cu moartea și au avut nevoie de protecția poliției. Consiliul Europei, un organism de top în domeniul drepturilor omului, a avertizat recent că „critica excesivă a judecătorilor individuali... pune în pericol independența acestora”. 

De asemenea, Meloni și-a folosit puterea pentru a viza grupuri minoritare precum comunitatea LGBTQ+, pe care prim-ministrul o ironizează ca pe un „lobby” care încearcă insidios să își impună „ideologia de gen” în țara sa. La scurt timp după preluarea mandatului, guvernul său a interzis primarilor să elibereze certificate de naștere pentru copiii născuți din mame surogat sau pentru cuplurile lesbiene care au recurs la inseminarea artificială. În octombrie, coaliția sa a adoptat o lege care pedepsește persoanele care au un copil prin intermediul maternității surogat oriunde în lume cu o pedeapsă maximă de doi ani de închisoare și amenzi de până la un milion de euro. 

Datele colectate de Arcigay, cea mai mare organizație neguvernamentală LGBTQ+ din Italia, constată o creștere semnificativă a infracțiunilor motivate de ură împotriva LGBTQ+ de când Meloni a ajuns la putere. Politicile prim-ministrului împotriva comunității și refuzul său de a respinge comentariile ostile făcute de membri ai partidului său - cum ar fi președintele Senatului Ignazio La Russa, care a spus că i-ar părea rău să aibă un fiu homosexual, sau senatorul Lucio Malan, care a distribuit o postare pe rețelele de socializare în care echivala homosexualii cu „pedofilii” - au făcut ca Italia să ajungă pe locul 22 din 27 de țări UE în clasamentul anual al ILGA-Europe privind respectarea drepturilor persoanelor LGBTQ+.

Parteneri de bunăvoie 

În loc să condamne erodarea libertăților civile care are loc în Italia lui Meloni, liderii UE au lăsat-o deoparte ca pe o problemă internă. Disponibilitatea de a privi în altă parte are o explicație simplă: În același timp în care politicianul de dreapta și-a consolidat puterea în țara sa, a depus eforturi susținute pentru a convinge conducerea blocului că este un partener de încredere care îi va sprijini în chestiunile-cheie care îi interesează. 

De la venirea sa la putere, Meloni a reușit un număr impresionant de echilibristică ideologică. Chiar și în calitate de președintă a Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni Eurosceptici - un grup pan-european care include partidul naționalist polonez Lege și Justiție și partidul de extremă dreapta Democrații Suedezi - prim-ministrul Italiei a redus la minimum retorica sa anti-UE și a evitat ciocnirile cu Bruxelles-ul. 

Și, deși încă din 2018 Meloni a sărbătorit realegerea lui Putin ca reprezentând „voința fără echivoc a poporului rus”, de la preluarea mandatului, ea și-a uimit criticii devenind unul dintre cei mai înfocați susținători ai Ucrainei. Imaginea sa de jucător de echipă a fost consolidată în februarie anul trecut, când și-a folosit influența pentru a-l convinge pe Orbán al Ungariei să aprobe un pachet de ajutor esențial de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina, primind laude din partea oficialilor de top. 

Ascensiunea lui Meloni a coincis cu o confruntare la nivelul întregului bloc cu criza migrației, iar politicianul s-a folosit în mod ingenios de imaginea sa plăcută pentru a orienta UE către abordarea sa preferată în abordarea problemei. Un sondaj efectuat în rândul a 6.000 de cetățeni ai UE înainte de alegerile pentru Parlamentul European din iunie anul trecut a indicat „migrația și solicitanții de azil” ca fiind a doua preocupare ca importanță pentru aceștia, iar partidele de extremă dreapta care solicită restricții au înregistrat câștiguri semnificative în întregul bloc. 

Făcând echipă cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, Meloni a supervizat încheierea unor acorduri istorice cu Tunisia, Mauritania și Egipt, care direcționează miliarde de euro către regimuri represive care țin migranții departe de Europa prin interceptarea ambarcațiunilor lor, închiderea lor în închisori sau aruncarea lor în deșert

Mai recent, ea a lansat un plan îndrăzneț de externalizare a detenției migranților fără documente către Albania. Judecătorii italieni au decis în mod sistematic că planul este ilegal și au ordonat returnarea solicitanților de azil deportați în țara balcanică, transformând-o efectiv pe Meloni în directorul unei linii de croazieră costisitoare, sponsorizată de guvern, care transportă migranți înainte și înapoi pe Marea Adriatică. În noiembrie, prim-ministrul a părut să recunoască înfrângerea, retrăgând zecile de ofițeri de poliție și asistenți sociali italieni care fuseseră detașați la centrele de detenție goale. 

Nici eșecul aparent al sistemului, nici faptul că ideile premierului italian nu sunt neapărat noi nu i-au împiedicat pe liderii europeni să privească cu admirație „modelul Meloni”. Liderii de centru-stânga, precum Olaf Scholz din Germania, au repetat declarațiile premierului italian în favoarea „întoarcerii”. Keir Starmer din Regatul Unit a făcut chiar un pelerinaj la Roma pentru a afla mai multe despre acest sistem, lăudând „progresele remarcabile” ale liniei dure în reducerea migrației ilegale. 

Șefii de guvern ai UE și-au manifestat interesul față de abordarea lui Meloni la reuniunea lor din octombrie anul trecut, unde au convenit că „ar trebui luate în considerare noi modalități de prevenire și combatere a migrației ilegale”. Von der Leyen a ținut cont de acest mesaj și intenționează acum să prezinte un proiect de directivă privind „returnările” încă din februarie. 

Vântul politic întinde pânzele lui Meloni. Având în vedere că factorii de putere tradiționali de la Paris și Berlin au ieșit efectiv din funcție, prim-ministrul italian beneficiază de un vid de putere care îi lasă loc pentru a-și promova politicile. Într-un moment de slăbiciune pentru liderii UE convenționali, ea s-a poziționat în mod eficient ca o punte de legătură între extrema dreaptă, a cărei prezență în guvernele europene este în continuă creștere, și liderii liberal-democrați, care o văd ca pe o reprezentantă acceptabilă a unei mișcări pe care nu o înțeleg în totalitate. 

Relația complicată a lui Meloni cu von der Leyen subliniază puterea pe care aceasta o deține în prezent. Președintele Comisiei a petrecut luni întregi curtând-o pe lidera de dreapta în încercarea de a o convinge să sprijine realegerea sa în funcția de conducere în iunie anul trecut. Deși prim-ministrul italian s-a abținut în mod notabil atunci când a avut loc votul cheie, von der Leyen a continuat totuși să facă tot posibilul pentru a rămâne de partea ei. 

În această vară, oficiali ai Comisiei au declarat pentru Politico că, în încercarea de a o proteja pe Meloni, von der Leyen a amânat publicarea raportului UE privind statul de drept, deoarece acesta menționa „tendințele negative” ale libertății presei în Italia. În septembrie, von der Leyen a mers și mai departe pentru a-l satisface pe prim-ministru, numindu-l pe candidatul Italiei pentru următoarea Comisie, Raffaele Fitto, unul dintre cei șase vicepreședinți executivi ai colegiului și acordându-i importantul portofoliu al coeziunii. 

Există persoane la Bruxelles care resping îngrijorările cu privire la Meloni, argumentând că, în cazul în care aceasta ar reprezenta vreodată o amenințare pentru UE, alți lideri ar putea acționa pentru a o izola, așa cum au făcut cu Orbán din Ungaria. 

„Problema este că Meloni nu este un nou Orbán, ci mai degrabă Orbán pe steroizi”, a explicat cercetătorul în domeniul extremismului politic Pietro Castelli Gattinara, bursier Marie Sklodowska-Curie la Centrul pentru Studii Europene și Politică Comparată din cadrul Sciences Po. „Ea reprezintă o țară mai mare, mai bogată, care este membru fondator al UE și are o putere de negociere enormă”. 

Relația cu SUA

Realegerea lui Trump îi va da lui Meloni și mai mult avânt. 

Cu siguranță, prim-ministrul Italiei nu este „Trump whisperer”. Partidul său Frații Italiei s-a străduit să stabilească legături strânse cu Partidul Republican, iar Meloni însăși a fost invitată să se adreseze mulțimii la CPAC, summitul anual al hiperconservatorilor din SUA, în 2022. Dar ea a interacționat cu președintele ales doar de câteva ori și nu se bucură de o relație la fel de intensă cu acesta ca Orbán din Ungaria, care a vizitat complexul Mar-a-Lago al lui Trump din Florida în numeroase ocazii. 

Într-adevăr, fostul strateg-șef al lui Trump, Steve Bannon, a susținut recent că eforturile lui Meloni de a se împrieteni cu centriștii din Bruxelles i-au anulat șansa de a fi relevantă în cadrul viitoarei administrații a SUA. „Nu avem nevoie de ajutor din partea nimănui în Europa”, a spus el, adăugând că, dacă mișcarea MAGA ar avea vreodată nevoie de un interlocutor de cealaltă parte a Atlanticului, s-ar uita la alții. 

„Le Pen, Farage și Orbán sunt cu noi”, a spus Bannon. Meloni, a subliniat el, va fi luată în serios de către adepții lui Trump „America First” doar atunci când va reveni public la personalitatea ultranaționalistă dură pe care o avea „când frații ei din Italia erau cotați la 3%”.

Cu toate acestea, în timp ce prim-ministrul Italiei abia se află pe radarul lui Trump, se pare că este adorată de miliardarul Musk, un fan al politicilor sale în materie de imigrație, care a aplaudat războiul ei împotriva sistemului judiciar și care i-a înmânat recent premiul Global Citizen Award al Atlantic Council din New York. La scurt timp după alegeri, politicianul italian l-a descris pe CEO-ul Tesla drept o „valoare adăugată” în peisajul politic actual și un potențial „interlocutor” cu administrația Trump. 

Nimeni nu crede în mod serios că legătura lui Meloni cu Musk îi va permite să îl convingă pe Trump să continue să sprijine Ucraina sau să nu impună tarifele generale promise pentru bunurile UE. Președintele ales a demonstrat în mod constant că își urmează propria agendă, iar tendința sa de a se despărți de consilierii săi apropiați înseamnă că nici măcar CEO-ul SpaceX nu are garanția că va fi ascultat mult timp. 

Dar statura lui Meloni în Europa beneficiază de percepția că ea face parte dintr-un fenomen politic câștigător, o mișcare globală a populiștilor ultranaționaliști. Iar succesul ei în normalizarea prezenței sale la vârful structurii de putere a blocului servește drept foaie de parcurs pentru figuri precum liderul francez de extremă dreaptă Marine Le Pen. 

Până acum, Meloni și-a folosit influența mai ales în Italia. Întrebarea care se pune acum este dacă va începe să își încordeze mușchii la nivel internațional și dacă - având în vedere vântul nou care suflă peste Atlantic - va continua să joace frumos cu instituții precum UE și NATO sau dacă, așa cum sugerează Bannon, se va întoarce la rădăcinile sale de dreapta și va contesta status quo-ul.