Gigantul auto Volkswagen intenționează să închidă mai multe fabrici
Volkswagen, unul dintre cei mai mari producători auto din lume, analizează posibilitatea închiderii unor fabrici din Germania, pentru prima dată în istoria sa de 87 de ani. Decizia vine în contextul creșterii concurenței din partea producătorilor de vehicule electrice din China și a necesității reducerii costurilor pentru a rămâne competitivă pe piața europeană, transmite CNN.
Oliver Blume, directorul general al Grupului Volkswagen, a declarat că industria auto europeană se confruntă cu o situație extrem de gravă, în timp ce Germania, ca loc de producție, devine din ce în ce mai puțin competitivă, transmite Știri.md, cu referire la ziua.md.
În acest context, Volkswagen a anunțat că se vede nevoită să renunțe la programul de securitate a locului de muncă, în vigoare din 1994, care prevenea concedierile până în 2029.
Planurile de închidere a fabricilor și de reducere a costurilor, inclusiv concedierea a până la 110.000 de angajați, vor întâmpina o rezistență puternică din partea sindicatelor, care controlează aproape jumătate din consiliul de supraveghere al companiei.
Sindicatul IG Metall a criticat dur managementul companiei și a promis că va lupta pentru a proteja locurile de muncă, descriind planul conducerii ca fiind „iresponsabil” și o amenințare pentru viitorul Volkswagen.
Volkswagen încearcă să economisească 10 miliarde de euro până în 2026 pentru a supraviețui tranziției către vehiculele electrice, în contextul în care se confruntă cu pierderi semnificative pe piața chineză și o scădere a profitului operațional cu 11,4% în prima jumătate a anului 2024.