main logo
666

Gestul unei mame, după ce profesorii s-au plâns de fiul ei

O femeie din Marea Britanie și-a însoțit băiatul la școală pentru a-l face să nu mai fie nepoliticos cu profesorii.

Gestul unei mame, după ce profesorii s-au plâns de fiul eiFoto: iStock

După ce băiatul s-a purtat urât la școală de mai multe ori, mama sa a decis să-l însoțească la școală, transmite Știri.md cu referire la Stirileprotv.ro.

De asemenea, femeia s-a așezat în bancă cu el, informează Mirror.

„Totul a început anul trecut, când comportamentul lui a început să se schimbe. Bănuiesc că este parte din maturizarea lui, dar este nepoliticos și lipsit de respect, iar eu nu accept așa ceva. Am primit telefon după telefon, în legătură cu comportamentul lui. A fost trimis în detenție și suspendat de mai multe ori, însă nimic nu l-a afectat. L-am amenințat în mod repetat că voi veni și voi sta cu el la școală și mereu a crezut că glumesc”, a spus mama tânărului.

Aceasta a făcut și o poza cu băiatul ei în timp ce stăteau în bancă și a distribuit-o pe rețelele de socializare pentru a susține părinții care trec prin aceleași probleme.

„Copiii din ziua de azi devin din ce în ce mai răi. Cred că tot mai mulți părinți trebuie să ia măsuri în legătură cu comportamentul copiilor. Mă sperie gândul că dacă nu acționăm, se va întâmpla ceva rău”, a mai spus ea.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării