main logo
1379

Germania: Un tânăr de 21 de ani a murit după ce a fost împușcat de Poliție

Un tânăr de 21 de ani a decedat în urma unei intervenții a Poliției în Oldenburg, în nord-vestul Germaniei, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Germania: Un tânăr de 21 ani a murit după ce a fost împușcat de PolițieFoto: imagine simbol

Potrivit autorităților, acesta ar fi fost implicat într-o altercație violentă în fața unui club de noapte și ar fi atacat o patrulă de Poliție cu gaz iritant, transmite Știri.md cu referire ls realitatea.net.

Cum s-a întâmplat tragedia?

Incidentul a început după ce tânărului i s-a refuzat accesul într-un club, moment în care ar fi pulverizat spray iritant asupra a doi agenți de pază și ar fi rănit ușor mai mulți oameni. Ulterior, martorii spun că a fost urmărit de câteva persoane, dar acestea s-au retras după ce bărbatul le-a amenințat cu un cuțit.

În încercarea de a-l reține, o primă patrulă de poliție nu a reușit să-l oprească. A fost însă interceptat de un al doilea echipaj, în fața căruia, conform comunicatului oficial, a avut un comportament agresiv și a folosit din nou spray iritant împotriva agenților. În acel moment, unul dintre polițiști, în vârstă de 27 de ani, a tras mai multe focuri de armă. Rănit grav, tânărul a fost transportat la spital, unde a murit ulterior din cauza leziunilor.

Pentru a asigura obiectivitatea anchetei, investigația asupra acțiunilor polițistului va fi efectuată de o echipă dintr-un alt oraș din regiune, sub coordonarea Parchetului din Oldenburg, au transmis autoritățile într-un comunicat.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării