main logo
462

Germania: Marea Britanie va ieşi din UE fără a încheia un acord

Aproape trei sferturi dintre germanii chestionaţi în cadrul unui sondaj pentru postul public ZDF cred că Marea Britanie în final va ieşi din Uniunea Europeană (UE) fără să fi încheiat un acord asupra viitoarei sale relaţii cu blocul comunitar.

Germania: Marea Britanie va ieşi din UE fără a încheia un acord

Astfel, 72% dintre respondenţi consideră că şi cu alte negocieri între Londra şi Bruxelles, Marea Britanie va părăsi blocul comunitar în mod nereglementat, potrivit sondajului de opinie dat publicităţii vineri, transmite Știri.md cu referire la Agerpres.ro.

Din contră, doar unul din cinci germani - 21% - cred că Marea Britanie va ieşi din UE în mod reglementat.

De asemenea, 83% dintre cei 1.290 de respondenţi sunt de părere că o separare fără un acord îi va cauza Marii Britanii probleme, iar 50% cred că acest lucru i-ar putea cauza mari probleme UE.

Sondajul a fost realizat de Forschungruppe Wahlen, în perioada 12-14 martie.

Parlamentul britanic a aprobat joi seara moţiunea prin care guvernul condus de Theresa May trebuie să ceară o amânare a Brexitului după data de 29 martie, amânare care mai trebuie însă acceptată şi de liderii europeni. 

Votul a urmat după ce marţi parlamentarii britanici au respins, pentru a doua oară, acordul negociat de premierul Theresa May cu UE.

Dacă Marea Britanie va solicita o extindere a termenului de retragere din Uniunea Europeană, va fi nevoie de "acordul unanim" al statelor membre, a afirmat joi, imediat după votul de la Londra, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării