Germania: De ce păstrează nemții banii în numerar. Motivele principale
Nemţii rămân campionii Europei la păstrat bani la saltea. În 2024, în gospodăriile private erau păstrate aproape 400 de miliarde de euro în numerar, dublu faţă de aceeaşi perioadă din urmă cu 10 ani.

Şi, în timp ce unii spun că fac alegerea din motive de confidenţialitate sau pentru că au probleme cu tehnologia, în cazul altora este vorba despre evaziune fiscală, transmite Știri.md cu referire la catine.ro.
De altfel, mulți experți financiari germani încă îşi sfătuiesc clienţii să cumpere cât pot cu numerar, astfel încât să înţeleagă câți bani cheltuiesc și să mențină un control mai bun asupra bugetului lunar.
Banii cash sunt folosiţi din ce în ce mai rar în supermarketuri şi magazine, însă valoarea bancnotelor şi monedelor continuă să crească. Conform Băncii Centrale Europene, aproximativ de 1.546 de trilioane de euro circulă în cash în întreaga zonă euro, cu 30 de miliarde mai mult decât în primăvara anului 2022, a relatat Der Spiegel.
Bundesbank, banca centrală a Germaniei, estimeată că nemţii păstrează numerar şi din cauza lipsei de siguranţă. În timpul pandemiei, procentul de bani păstraţi în numerar a atins un maxim de 43%, în mare parte din cauza carantinei care a durat luni de zile.
„Creşterea circulaţiei bancnotelor pe timp de criză - nu doar în timpul pandemiei de Covid - din cauta nesiguranţei asociată cu ele este un fenomen frecvent întâlnit" a explicat o purtătoare de cuvânt a Bundesbank-ului, citată de publicaţia germană.