main logo
481

Germania a promis un ajutor de 1 miliard de euro pentru sirieni

Germania s-a angajat să suplimenteze cu 1 miliard de euro (1,22 miliarde de dolari) asistenţa umanitară pentru sirienii rămaşi în ţară şi pentru cei care s-au refugiat în state vecine.

Germania a promis un ajutor de 1 miliard de euro pentru sirieniGermania a promis un ajutor de 1 miliard de euro pentru sirieni

Şeful diplomaţiei germane, Heiko Maas, a făcut acest anunţ la sosirea la conferinţa donatorilor pentru Siria şi ţări din regiune, organizată marţi şi miercuri la Bruxelles de Uniunea Europeană şi de ONU, transmite dpa, citată de Agerpres.

Potrivit Ministerului de Externe de la Berlin, încă 300 milioane de euro ar putea fi acordate în a doua jumătate a anului, după ce guvernul va finaliza viitorul buget.

Germania a acordat deja 4,5 miliarde de euro ca ajutor pentru Siria începând din 2012.

Conferinţa de la Bruxelles aduce laolaltă delegaţii de rang înalt din zeci de state şi organizaţii internaţionale, şi are ca scop mobilizarea de sprijin financiar, dar şi revigorarea negocierilor politice de pace.

Şefii unor agenţii ONU au lansat marţi un apel către statele donatoare să contribuie mai activ la strângerea celor 9 miliarde de dolari necesare în acest an pentru Siria şi ţările care găzduiesc refugiaţi sirieni. Până în prezent, au fost primite doar 2,3 miliarde de dolari, au atras ei atenţia.

UE şi ONU speră că angajamentele din acest an vor depăşi cele 6 miliarde de dolari promise la conferinţa similară din 2017.

Uniunea Europeană şi statele sale membre sunt principalii donatori în Siria şi în regiune, oferind, de la izbucnirea conflictului, în 2011, peste 10,6 miliarde de euro (13 miliarde de dolari) ca asistenţă umanitară.

Între timp, şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, a declarat că vrea să folosească această ocazie pentru a construi un sprijin politic pentru relansarea negocierilor de pace de la Geneva, menite să pună capăt crizei.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării