Genele unui popor sud-american pierdut indică o istorie neașteptată

Ceea ce lipsește cu desăvârșire sunt vocile din preistorie, ale culturilor indigene care au numit „acasă” dealurile și câmpiile temperate ale pământului timp de mii de ani, transmite Știri.md cu referire la descopera.ro.

Ecourile acelui trecut pierdut al Uruguayului se aud în sfârșit datorită eforturilor cercetătorilor de la Universitatea Republicii, din Montevideo, Uruguay, și de la Universitatea Emory și Universitatea Florida Atlantic din SUA.

Cercetarea lor asupra rămășițelor a doi indivizi care au trăit cu mult înainte de faimoasa călătorie transatlantică a lui Cristofor Columb a scos la iveală conexiuni surprinzătoare între populațiile din America.

În plus, descoperirile contestă teoriile care sugerează că oamenii indigeni din America de Sud provin dintr-o singură migrație, scrie Science Alert.

„Acest lucru contribuie la ideea că America de Sud este un loc în care a existat diversitate multi-regională, în loc de ideea monolitică a unei singure rase native americane în America de Nord și de Sud”, spune antropologul John Lindo, de la Universitatea Emory.

Un popor sud-american cu o poveste complexă

Ambele seturi de rămășițe au fost descoperite într-un sit arheologic vechi de 2.000 de ani din Rocha, un oraș de coastă din sud-estul Uruguayului.

Unul, cu doi cromozomi X, a fost estimat la aproximativ 1.400 de ani. Sexul celuilalt a fost mai greu de identificat, dar părea să fi trăit în urmă cu aproximativ 650 de ani.

Deși separată de secole, genetica fiecăruia a contribuit la o poveste mai amplă a unui ascendent complex care a conectat uruguaienii indigeni cu genoamele descoperite din Panama antică (întinderea de pământ care leagă cele două continente americane).

Urmând traseul genetic înapoi în timp, descoperirile ar putea reflecta o cale de migrație a acestui popor sud-american în jos din nord sau chiar o migrație de întoarcere ulterioară din sud.

O descoperire ce contrazice vechile teorii

În mod surprinzător, genomul celor două persoane nu părea a fi strâns legat de populațiile indigene amazoniene moderne.

O explicație foarte probabilă pentru acest model este o separare a strămoșilor printre populațiile indigene din America de Sud.

„Este contrar teoriei unei singure migrații care s-a despărțit la poalele Anzilor”, spune Lindo.

Dovezi distruse de climă

Soluționarea dezbaterii odată pentru totdeauna va necesita mult mai multe dovezi colectate dintr-o gamă mult mai largă de surse, o provocare făcută cu atât mai dificilă de clima Americii de Sud.

Spre deosebire de Europa, condițiile umede și calde din cea mai mare parte a continentului distrug rapid orice ADN rămas în oasele morților.

„Dacă ești de origine europeană, îți poți secvenționa ADN-ul și poți utiliza aceste informații pentru a identifica de unde sunt strămoșii tăi până la nivel de sat”, spune Lindo.

„Dacă ești urmașul unui popor sud-american, probabil poți afla că o parte din genomul tău este nativ american, dar este puțin probabil să poți urmări o descendență directă, deoarece nu există suficiente referințe ADN antice disponibile”, explică el.

În mod semnificativ, pierderea și strămutarea populațiilor indigene prin intermediul genocidului și al sclaviei face și mai dificilă sarcina de a urmări povestea umană înainte de invazia europeană.

Încă o piesă adăugată la puzzle-ul acesui popor sud-american

În cazul Uruguayului, capitolul final al unui trecut etnic s-a încheiat în 1831, când un grup divers de indigeni, identificați drept Charrúa, și-a găsit sfârșitul în mâinile statului.

Pe malurile pârâului Salsipuedes, zeci de persoane și-au pierdut viața, în timp ce sute au fost luate în sclavie.

Uruguayul nu a mai avut o prezență etnică de atunci. Deși o bucățică de ADN cu greu ar putea compensa secolele de tăcere, este un loc solid pentru a începe să aflăm mai multe despre cum se încadrează populațiile indigene din Uruguay într-o imagine mai largă.

„Prin aceste prime secvențe întregi ale genomului populației indigene din regiune dinainte de sosirea europenilor, am fost capabili să reconstruim cel puțin o mică parte din preistoria lor genetică”, spune Lindo.

Această cercetare a fost publicată în PNAS Nexus.