main logo
1308

Friedrich Merz efectuează primele vizite externe în calitate de cancelar german

Noul cancelar german Friedrich Merz a plecat deja în primele sale vizite în străinătate, în Franța și Polonia, în încercarea de a reînnoi relațiile cu principalii aliați ai țării și de a arăta că Germania a revenit pe scena mondială, în ciuda începutului dificil al guvernului său pe care l-a avut în ajun, în Bundestag, când în mod cu totul neașteptat nu a trecut de votul de învestitură, fiind nevoie de organizarea unui al doilea vot, relatează Reuters.

Merz efectuează primele vizite externe în calitate de cancelar germanFriedrich Merz/Imagine simbol

Deși erau deja planificate, vizitele au loc la doar o zi după ce Merz a fost ales cancelar de către parlament într-un al doilea tur de scrutin. Eșecul său în primul tur - fără precedent în istoria republicii federale - a subliniat dezbinarea din coaliția dintre conservatorii săi și social-democrații fostului cancelar Olaf Scholz, transmite Știri.md, cu referire la moldova1.md. 

Cu toate acestea, aliații Germaniei au mari speranțe că Merz va restabili leadershipul german în Europa, după ani de lupte interne în cadrul coaliției tripartite a fostului cancelar Olaf Scholz și după destrămarea acesteia în noiembrie.

Merz a preluat funcția într-un moment în care Europa se străduiește să ajungă la un acord în privința garanțiilor de securitate pentru Ucraina, ca parte a unui acord de încetare a focului cu Rusia, și să negocieze un acord comercial cu Statele Unite, după ce președintele Donald Trump a anunțat impunerea unor tarife vamale drastice.

„După ani de certuri interne și introspecție politică sub guvernul anterior, este nevoie acum de o conducere germană care nu se limitează la a observa politica europeană, ci contribuie la modelarea acesteia”, a declarat Jana Puglierin, șefa biroului din Berlin al grupului de reflecție European Council on Foreign Relations.

„Merz are șanse mari să realizeze acest lucru. El intenționează să centralizeze politica externă și europeană în cancelarie, transformând-o în centrul nervos al procesului decizional”, a spus experta.

Pentru prima dată în ultimii ani, Cancelaria și Ministerul de Externe vor fi conduse de același partid. Merz dorește, de asemenea, să înființeze un consiliu de securitate națională în cadrul Cancelariei, pentru a coordona mai bine toate politicile externe, de dezvoltare și de apărare.

Conservatorul în vârstă de 69 de ani, care a fost deputat în Parlamentul European în perioada 1989-1994 și apoi s-a retras din politică pentru a fi consultant în afaceri, a declarat că dorește să repare relațiile cu principalii aliați europeni.

Chiar înainte de a prelua funcția, el a obținut în parlament aprobarea unui pachet fiscal istoric care va permite guvernului său să crească dramatic cheltuielile pentru apărare.

MERZ SE VA ÎNTÂLNI CU MACRON ȘI TUSK

Prima oprire a lui Merz, miercuri, va fi la Paris, unde se va întâlni cu președintele francez Emmanuel Macron, cu care are deja o relație bună, potrivit oficialilor francezi.

„Merz are o cunoaștere profundă a lumii finanțelor și economiei, ceea ce îl apropie de Macron”, a declarat un oficial francez.

Macron a scris marți pe X că este responsabilitatea lor să „se asigure că motorul franco-german și procesul decizional comun sunt mai puternice ca niciodată”.

Din Franța, Merz va pleca spre Polonia, reflectând importanța crescândă a acestei țări în politica europeană datorită rolului său cheie în mobilizarea sprijinului pentru Ucraina împotriva invaziei ruse.

„Sper într-un leadership comun în Europa”, a declarat pentru Reuters o sursă din guvernul polonez. „Germania a lipsit într-un fel din aceste discuții în trecut”, a adăugat sursa.

O întrebare cheie este modul în care guvernul lui Merz intenționează să crească cheltuielile pentru apărare, a mai spus sursa poloneză, menționând că ar fi logic ca țările europene să achiziționeze echipamente împreună.

Merz a declarat marți seara pentru postul public de televiziune ZDF că va discuta cu Macron și cu premierul polonez Donald Tusk despre adoptarea unei politici europene mai dure în materie de imigrație. Coaliția care a venitt la putere la Berlin a convenit să respingă solicitanții de azil la frontierele terestre ale Germaniei, în coordonare cu vecinii europeni.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării