Fratele regelui Charles ar putea fi exclus din linia de succesiune la tron
Guvernul britanic analizează posibilitatea inițierii unei legi prin care prințul Andrew să fie înlăturat din linia de succesiune la tron, după arestarea sa în cadrul unei anchete legate de dosarul Jeffrey Epstein. Informația a fost confirmată de surse oficiale la o zi după reținerea fără precedent a fratelui regelui Charles al III-lea.
Imagine simbolPotrivit unor surse apropiate executivului condus de Keir Starmer, o eventuală inițiativă legislativă va fi examinată după finalizarea anchetei poliției. În prezent, Andrew Mountbatten-Windsor ocupă locul al optulea în ordinea succesiunii la tron, transmite Știri.md cu referire la agerpres.ro.
Un sondaj YouGov arată că 82% dintre britanici ar susține excluderea sa din linia de succesiune. Totuși, experții constituționali atrag atenția că o astfel de modificare ar necesita aprobarea nu doar a Parlamentului britanic, ci și a celorlalte 14 state din Commonwealth unde regele Charles al III-lea este șef al statului, procedură care ar putea dura ani.
Arestarea lui Andrew a generat una dintre cele mai grave crize pentru monarhia britanică din ultimele decenii. El a fost interogat de poliție sub suspiciunea unor posibile abateri legate de transmiterea de informații confidențiale către Jeffrey Epstein, în perioada în care deținea funcția de trimis special pentru comerț al Regatului Unit.
Deși a fost ulterior eliberat și s-a întors la reședința sa din Sandringham, poliția a percheziționat proprietatea Royal Lodge din Windsor pentru a doua zi consecutiv și a anunțat că va analiza informații suplimentare legate de presupuse conexiuni cu rețeaua lui Epstein. Ancheta include verificarea unor e-mailuri și evaluarea altor acuzații privind posibile facilitări de trafic de persoane prin aeroporturi londoneze.
Prințul Andrew a negat în repetate rânduri orice faptă ilegală. Regele Charles al III-lea a transmis că este profund îngrijorat de situație și a subliniat că justiția trebuie să își urmeze cursul. În toamna trecută, monarhul îi retrăsese deja fratelui său titlurile și îndatoririle oficiale.
Cazul a reaprins dezbaterile privind viitorul monarhiei în unele state din Commonwealth, inclusiv în Australia, unde forma republicană de guvernare este susținută de o parte a clasei politice.
Analiștii consideră că situația afectează serios imaginea Casei Regale și marchează o etapă dificilă pentru domnia lui Charles al III-lea, într-un context în care opinia publică este mai puțin dispusă să acorde monarhiei imunitate simbolică în fața legii.