main logo
529

Franţa cere Marii Britanii o poziţie clară privind Brexit

"Guvernul britanic trebuie să ofere o soluţie clară", a transmis Biroul preşedintelui Emmanuel Macron.

Franţa cere Marii Britanii o poziţie clară privind Brexit

Guvernul Marii Britanii trebuie să ofere o poziţie "clară" privind intenţiile în cadrul procedurii Brexit înaintea summitului Uniunii Europene programat săptămâna viitoare, a cerut miercuri Biroul preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, transmite Știri.md cu referire la Mediafax.ro.

"Fără claritate, nu este posibilă nicio soluţie", a subliniat Biroul lui Emmanuel Macron, conform Agenţiei France-Presse, explicând că, dacă actualul proiect de Acord Brexit va fi respins a treia oară, trebuie prezentat "un plan alternativ clar", altfel Marea Briatnie va ieşi din Uniunea Europeană fără niciun acord.

Camera Comunelor a aprobat, joi seară, planul Guvernului Theresa May de a solicita amânarea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană până cel puţin pe 30 iunie. Potrivit moţiunii, Guvernul Theresa May va încerca să obţină aprobarea UE pentru amânarea Brexit până cel puţin pe 30 iunie dacă Parlamentul britanic va adopta un acord de retragere până miercurea viitoare.

Moţiunea a fost adoptată cu 412 voturi pentru şi 202 împotrivă.

Dacă acordul Brexit va fi respins din nou de Camera Comunelor, Guvernul Theresa May va încerca din nou să obţină amnânarea Brexit, dar potrivit termenilor stabiliţi de Uniunea Europeană. 

Premierul Theresa May a avertizat că, în această situaţie, amânarea Brexit va fi mult mai îndelungată.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării