main logo
480

Franţa a adoptat legea de pregătire pentru ieșirea Marii Britanii din UE

Parlamentul francez a adoptat o lege de pregătire pentru ieșirea Marii Britanii din UE fără un acord cu Bruxelles-ul.

Franţa a adoptat legea de pregătire pentru ieșirea Marii Britanii din UE

Franța a început pregătirile pentru eventualitatea în care ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană așteptată la sfârșitul lunii martie se va produce fără acordul care ar reglementa relațiile viitoare ale regatului unit cu blocul comunitar, relatează Ştiri.md cu referire la europalibera.org.

Parlamentul francez a adoptat astăzi în lectura finală o lege specială cu scopul gestionării unei asemenea eventualități, după ce Parlamentul de la Londra a respins marți acordul despre Brexit negociat îndelung de guvernul britanic și UE.

Legea franceză prevede între altele mărirea numărului de vameși din ziua Brexitului și reguli temporare pentru a le permite cetățenilor britanici angajați în Franța să-și mențină slujbele, chiar dacă nu vor mai fi cetățeni europeni.

Între timp, presa britanică relatează că oficiali ai Uniunii Europene ar examina dacă Marii Britanii îi poate fi acordat un răgaz până în 2020 pentru noi pregătiri.

Tratatul Uniunii Europene prevede că o țară trebuie să părăsească Uniunea în doi după ce declanșează acest proces, termen care expiră pentru Marea Britanie pe 29 martie.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării