Fotbalul din Italia, pus pe pauză după decesul lui Papa Francisc
Fotbalul din Italia a fost pus pe pauză, după decesul lui Papa Francisc. Meciurile din mai multe ligi au fost amânate, inclusiv din eșalonul superior.

Ieri erau programate patru dueluri în prima divizie, printre care meciurile dintre Genoa - Lazio Roma și Parma - Juventus Torino, transmite Știri.md cu referire la tvrmoldova.md.
În prezent, lupta pentru titlul de campioană este în plină acțiune. Napoli și Inter Milano sunt la egalitate de puncte, cu cinci etape înainte de sfârșitul stagiunii.
Amintim că ieri, 21 aprilie, lumea a primit vestea tragică a morții Sanctității Sale, Papa Francisc, la vârsta de 88 de ani. Născut Jorge Mario Bergoglio în Argentina, Papa Francisc a fost primul papă non-european din ultimii 1.300 de ani. A devenit Suveran Pontif în 2013, după demisia Papei Benedict al XVI-lea, care a renunțat la funcție din cauza problemelor de sănătate, fiind primul papă în 600 de ani care a ales să abdice.
Citește și: Cum a ajuns fiul unor imigranți din Argentina să conducă Vaticanul