252
0
Fostul premier al Scoţiei judecat pentru agresiuni sexuale, achitat
252
0

Fostul premier secesionist al Scoţiei Alex Salmond a fost achitat luni în procesul în care era acuzat de agresiuni sexuale şi tentative de viol, proces care a avut loc la Înalta Curte de Justiţie din Edinburgh, informează AFP.

Fostul responsabil politic de 65 de ani, care a condus guvernul scoţian din 2007 până în 2014 şi care a dus Scoţia în prag de independenţă, şi-a susţinut nevinovăţia, transmite Știri.md cu referire la Agerpres.

El a fost acuzat de 13 agresiuni sexuale şi tentative de viol împotriva a 9 femei, care ar fi fost comise între iunie 2008 şi noiembrie 2014, inclusiv la reşedinţa sa oficială.

În timpul procesului său, el a denunţat "exagerările" şi "invenţiile" cu motivaţie politică.

După verdict, dat la finalul a 11 zile de proces, Alex Salmond a declarat că încrederea sa în justiţia scoţiană s-a întărit.

"Indiferent de coşmarul pe care l-am trăit în ultimii doi ani, aceasta nu este nimic comparativ cu coşmarul pe care fiecare dintre noi îl trăieşte în prezent", a adăugat el, făcând referire la pandemia cu noul tip de coronavirus. "Mor oameni şi mult mai mulţi vor mori", a spus el.

El le-a cerut persoanelor prezente să stea izolate acasă.

Fost funcţionar şi economist al Bank of Scotland, căsătorit cu o femeie cu 17 ani mai în vârstă decât el, Alex Salmond a preluat frâiele SNP în 1990, formaţiune foarte eterogenă pe care a reuşit să o unească. El a trântit uşa partidului în anul 2000, după un eşec electoral, înainte de a reveni la conducerea lui patru ani mai târziu.

În 2011, sub conducerea lui, SNP a obţinut majoritatea absolută în Parlamentul scoţian din Holyrood, făcându-l să spere că independenţa Scoţiei este foarte aproape.

În final, "nu"-ul a avut câştig de cauză la referendumul asupra independenţei din septembrie 2014, provocând câteva săptămâni mai târziu demisia lui Salmond din postul său de premier.

După retragerea sa din politică, Alex Salmond animă un talk-show controversat la un post TV de ştiri internaţional finanţat de statul rus, RT (fost Russia Today). 

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter