main logo
791

Fondatorul WikiLeaks, arestat la Londra. Primele imagini

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a fost expulzat joi din ambasada Ecuadorului, apoi arestat de poliţia din Londra.

Fondatorul WikiLeaks, arestat la Londra. Primele imagini

Julian Assange a fost expulzat joi dimineaţă din ambasada Ecuadorului, unde a trăit din anul 2012, apoi a fost arestat de poliţia metropolitană din Londra, transmite Știri.md cu referire la Stirileprotv.ro.

Assange a fost reţinut chiar în sediul Ambasadei, după ce Ecuadorul i-a retras dreptul de azil.

Russia Today a prezentat imagini cu momentul arestării, presa oficială rusă, susţinând constant cauza lui Assange în ultimii ani. 

Luni, ministrul de externe al Ecuadorului, Jose Valencia, anunţat că va decide ‘în timp util’ dacă menţine sau nu azilul diplomatic acordat fondatorului WikiLeaks. 

Guvernul preşedintelui Lenin Moreno a denunţat recent încălcările repetate din partea lui Julian Assange ale regulilor care reglementează condiţiile sale de azil la ambasada ecuadoriană. 

Din octombrie, Quito aplică fondatorului australian al WikiLeaks un protocol care reglementează vizitele şi comunicările sale în interiorul misiunii diplomatice şi prevede, de asemenea, că nerespectarea acestuia duce la retragerea azilului.

"Statul ecuadorian va decide ceea ce trebuie să stabilească în momentul în care va considera că este oportun", potrivit ministrului Valencia.

Săptămâna trecută, WikiLeaks a anunţat pe Twitter că Londra şi Quito au ajuns la un acord ca Julian Assange să fie expulzat din ambasadă pentru ca apoi să fie arestat de către autorităţile britanice şi că ar fi o chestiune de ‘zile sau de ore’.

Ecuadorul a calificat aceste zvonuri drept insultătoare, potrivit France Presse.

Julian Assange "ştie perfect că are o datorie faţă de autorităţile britanice pentru încălcarea condiţiilor de eliberare condiţionată în 2012. El trebuie deci să răspundă", a adăugat ministrul.

Fondatorul WikiLeaks, 47 de ani, s-a refugiat de peste şase ani în Ambasada Ecuadorului din Londra pentru a evita extrădarea sa în Suedia, unde este urmărit în cazul unui presupus viol. Dosarul a fost de atunci clasat.

Dar Londra refuză să-i asigure condiţii de securitate în libertate şi menţine un mandat de arestare împotriva sa pentru încălcarea prevederilor de eliberare condiţionată decretată în cadrul dosarului suedez.

Julian Assange, naturalizat ecuadorian în 2017, a declarat că se teme că va fi arestat pentru a fi extrădat în SUA pentru publicarea în 2010 de către site-ul său a mii de documente confidenţiale ale Departamentului de Stat şi ale Pentagonului, care au fost preluate de mass-media din lumea întreagă.

De altfel, Quito a denunţat pe lângă ONU difuzarea de către WikiLeaks şi de către reţelele de socializare a unor fotografii, înregistrări video şi discuţii private ale preşedintelui Moreno, iar un raportor special al Naţiunilor Unite, Joe Cannataci, urmează să se întâlnească cu Julian Assange la 25 aprilie în Ambasada Ecuadorului din Londra.

"Această întâlnire trebuie să stabilească dacă există la prima vedere un caz de încălcare a vieţii private care necesită investigaţii suplimentare", a indicat vineri ONU într-un comunicat, fără alte detalii. 

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării