point Logo
main logo
main logo
1163

Focar de hantavirus pe un vas de croazieră: Mai mulți pasageri, în stare gravă

Doi pasageri de pe vasul de croazieră Hondius, unde a izbucnit un focar de infecție cu hantavirus, sunt internați în stare gravă într-un spital din Țările de Jos după ce au fost evacuați de pe navă. Un al treilea pasager, aflat în stare stabilă, e transportat cu avionul spre o unitate medicală.

Focar de hantavirus pe un vas de croazieră: Mai mulți pasageri, în stare gravăImagine simbol

Alți 3 pasageri care au coborât de pe vas la escala precedentă se află acum în Statele Unite și sunt ținuți sub observație. Organizația Mondială a Sănătății a confirmat că un alt pasager reîntors în Elveția a fost testat pozitiv și e internat într-un spital din Zurich, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Vasul de croazieră, la bordul căruia se mai află 146 de turiști din 23 de țări, a părăsit Republica Capul Verde și se îndreaptă spre Insulele Canare.

OMS a precizat că până acum au fost identificate 8 cazuri, dintre care 3 confirmate și 5 suspecte. Hantavirusul se transmite de la rozătoare, dar analizele efectuate au arătat că pasagerii infectați au o tulpină mortală de hantavirus care se transmite de la om la om și care e întâlnită în special în țările Americii de Sud.

Nava Hondius a plecat pe 1 aprilie din Argentina, apoi a făcut o escală pe insula Sfânta Elena și s-a îndreptat spre Republica Capul Verde. Pe 11 aprilie, un bărbat a murit la bord, iar soția sa bolnavă a fost evacuată pe 24 aprilie în Africa de Sud, unde a decedat. Pe 27 aprilie un alt pasager bolnav a fost evacuat și transportat la spital, iar pe 2 mai un altul a decedat la bordul navei.

ipn.md
Publicitatea ta poate fi aici