point Logo
main logo
main logo
168

FMI înrăutățește previziunile economice mondiale și avertizează asupra unei potențiale recesiuni

Fondul Monetar Internațional (FMI) a înrăutățit marți previziunile privind creșterea economiei mondiale în acest an, după ce războiul din Iran a dus la majorări ale prețului energiei și perturbări pe lanțul de aprovizionare, transmite Reuters.

FMI înrăutățește previziunile economice și avertizează asupra unei posibile recesiuniFoto: Imagine simbol

În raportul „World Economic Outlook”, FMI a avertizat că economia mondială ar putea fi în pragul recesiunii în cazul în care conflictul se înrăutățește și cotația barilului de petrol rămâne peste 100 de dolari până în 2027, transmite Știri.md cu referire la agerpres.ro.

Reuniunile de primăvară ale Fondului Monetar Internațional și Băncii Mondiale din acest an sunt umbrite de șocul economic al războiului din Orientul Mijlociu. FMI a prezentat trei scenarii privind evoluția economiei mondiale: mai slab, mai grav și sever, în funcție de cum se desfășoară războiul.

Cel mai optimist scenariu de referință indică un război de scurtă durată în Iran și previzionează o creștere a economiei mondiale de 3,1% în 2026, un declin de 0,2 puncte procentuale față de estimarea din ianuarie. În acest scenariu, cotația medie a barilului de petrol se va situa la 82 de dolari în tot acest an, un declin față de nivelul recent de aproximativ 100 de dolari al cotației futures a barilului Brent.

În absența războiului din Orientul Mijlociu, FMI a informat că ar fi îmbunătățit previziunile privind creșterea economiei mondiale în acest an cu 0,1 puncte procentuale, la 3,4%, datorită continuării boom-ului în investiții tehnologice, a ratelor mai scăzute ale dobânzilor, a taxelor vamale americane mai puțin severe și a sprijinului fiscal din unele țări.

Dar războiul a creat un risc mult mai masiv pentru economia globală decât tarifele inițiale anunțate anul trecut de președintele Donald Trump, a avertizat economistul șef al FMI, Pierre-Olivier Gourinchas, într-un interviu acordat Reuters.

„Ceea ce se întâmplă în Golf are în mod potențial un impact mult, mult mai puternic, și aceste evoluții le analizăm prin scenariile noastre”, a explicat oficialul FMI.

În scenariul negativ, al unui conflict mai îndelungat, în care cotația barilului de petrol rămâne la aproximativ 100 de dolari anul acesta și 75 de dolari în 2027, FMI estimează că economia mondială va înregistra anul acesta un avans de doar 2,5%. În ianuarie FMI se aștepta la scăderea cotației petrolului până la aproximativ 62 d dolari în 2026.

În cel mai sever scenariu al FMI, în care conflictul se adâncește și se extinde, iar prețul țițeiului este mult mai ridicat, determinând perturbări majore pe piețe și înăsprirea condițiilor financiare, PIB-ul global va crește cu doar 2%.

„Aceasta ar fi aproape o recesiune globală”, avertizează FMI.

Gourinchas a explicat că unele țări vor fi în recesiune în acest scenariu, iar cotația medie a barilului de petrol s-ar situa la 110 dolari în 2026 și 125 de dolari în 2027, ceea ce ar menține un nivel ridicat al inflației.

„Această schimbare a așteptărilor inflaționiste ar urma să determine băncile centrale să ia măsuri pentru a reduce inflația, iar măsurile ar putea fi mai dureroase decât cele din 2022”, susține oficialul FMI.

Inflația globală în 2026 ar depăși 6% în scenariul sever, comparativ cu un nivel de 4,4% în cel mai optimist scenariu.

FMI a redus ușor previziunile privind creșterea economiei SUA în acest an la 2,3%, și a îmbunătățit ușor, la 2,1%, estimarea pentru 2027.

Zona euro, afectată de prețurile ridicate la energie, ar urma să înregistreze un avans de 1,1% în 2026 și de 1,2% în 2027, un declin de 0,2 puncte procentuale în ambii ani față de prognoza din ianuarie.

FMI a redus ușor previziunile privind creșterea economiei Chinei la 4,4% în 2026, iar pentru anul viitor se așteaptă la o creștere de 4%, la fel ca în ianuarie.

Piețele emergente și în curs de dezvoltare ar urma să fie cele mai afectate, înregistrând anul acesta o creștere de 3,9%, un declin de 0,3 puncte procentuale față de prognoza din ianuarie.

Scăderi ale PIB-ului în 2026 sunt previzionate în Iran (6,1%), Qatar (8,6%), Irak (6,8%), Kuweit (0,6%) și Bahrein (0,5%).

Guvernele vor fi tentate să implementeze măsuri fiscale pentru a atenua efectele prețurilor ridicate la energie, apreciază FMI, care avertizează că vor crește deficitele bugetare și datoriile publice. 

agerpres.ro
Publicitatea ta poate fi aici