main logo
2932

Finlanda adoptă o lege pentru a-i bloca pe migranții din Rusia

Parlamentul finlandez a adoptat vineri o lege care acordă grănicerilor puterea de a bloca solicitanții de azil care trec frontiera din Rusia. Finlanda acuză autoritățile de la Kremlin că încurajează zeci de migranți din țări precum Siria și Somalia să treacă granița, o afirmație pe care rușii o neagă vehement.

Finlanda adoptă o lege pentru a-i bloca pe migranții din RusiaFoto: digi24.ro

Guvernul de dreapta al prim-ministrului Petteri Orpo a declarat că proiectul de lege este vital pentru a opri viitoarele sosiri, în ciuda faptului că legea este în contradicție cu angajamentele internaționale ale Finlandei privind drepturile omului. Finlanda are cea mai mare graniță europeană cu Rusia, transmite Știri.md cu referire la Digi24.ro.

„Acesta este un mesaj puternic pentru Rusia, un mesaj puternic pentru aliații noștri, că Finlanda are grijă de propria sa securitate, noi avem grijă de securitatea graniței UE”, a declarat Orpo într-o conferință de presă după vot.

Finlanda a închis graniţa cu Rusia în decembrie

Poliția de frontieră finlandeză a emis o declarație după votul parlamentului în care a afirmat că o persoană a trecut ilegal frontiera joi și, atunci când a fost prinsă de un polițist de frontieră, a cerut azil. Finlanda și-a închis granițele terestre cu Rusia la sfârșitul anului trecut. Ministrul de Interne Mari Rantanen a declarat în conferința de presă de după adoptarea proiectului de lege că nu a fost luată nicio decizie cu privire la momentul redeschiderii punctelor de trecere a frontierei cu Rusia.

Proiectul de lege finlandez a fost adoptat cu 167 de voturi pentru, 31 împotrivă și o abținere. Pentru a fi aprobată, propunerea avea nevoie de o majoritate de două treimi din voturile acordate în parlamentul cu 200 de locuri.

Premierul țării, Petteri Orpo le-a spus migranților care se gândeau să vină în Europa prin Rusia să nu se îmbarce în călătorie.

„Nu mergeți cu contrabandiștii. Finlanda are grijă de granițele sale. Accesul la frontiere orchestrat de Rusia nu va duce la accesul în Finlanda”, a spus el.

Peste 1.300 de solicitanți de azil au trecut din Rusia din vara trecută, dar nu au existat noi sosiri din martie până joi.

Autoritățile finlandeze cred că Moscova promovează trecerile migranților ilegali ca răzbunare pentru aderarea Finlandei la NATO, care sprijină Ucraina împotriva invaziei Rusiei. Finlanda nu este singura țară care a luat măsuri radicale împotriva migranților. Tări precum Lituania și Polonia au adoptat măsuri similare.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării