main logo
2049

Fenomen rar: Cel mai arid deșert din lume, acoperit cu zăpadă

Deșertul Atacama - cel mai arid din lume -, situat în nordul Chile, a fost acoperit de un strat gros de zăpadă, arată imagini realizate de Observatorul ALMA și publicate pe rețele de socializare, relatează AFP.

Fenomen rar: Cel mai arid deșert din lume, acoperit cu zăpadăFoto: jurnal.md

Este vorba despre un fenomen rar, în contextul în care deșertul este considerat drept cel mai arid și uscat pe Terra, transmite Știri.md cu referire la jurnal.md.

A nins la Centrul de Susținerea Operațiunilor (OSF), tabăra de bază și la alte instalații aflate la 2.900 de metri altitudine, situate la aproximativ 1.700 de kilometri nord de Santiago de Chile.

„Deșertul Atacama s-a trezit înzăpezit! Un fenomen care nu a mai fost observat de zece ani”, a anunțat joi pe X Centrul.

Observatorul amintește însă într-un comunicat că ninge cu regularitate „în Platoul Chajnantor”, unde are de asemenea instalații, situat mai sus, la peste 5.000 de metri altitudine și la aproximativ 20 de kilometri de instalațiile la care a nins.

Ninsori ca acestea sunt rare, însă este prea devreme să se spună dacă sunt un efect al modificărilor climatice, declară AFP climatologul Raul Cordero.

Însă „modelele climatice sugerează că acest tip de eveniment, adică precipitații în Deșertul Atacama, ar urma să crească în timp”, a adăugat el.

Chile găzduiește în deșertul Atacama telescoape ale unui număr de peste 30 de țări și cele mai avansate instrumente astronomice din lume - inclusiv Observatorul ALMA, cel mai puternic radiotelescop de pe Terra.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării