main logo
624

Fanii au rămas nemulțumiți de ultimul sezon din Game of Thrones

Fanii din lumea întreagă şi-au luat rămas bun de la “Urzeala tronurilor”. Personajele complexe, intriga şi efectele speciale uimitoare au făcut din “Urzeala Tronurilor” o producţie a recordurilor.

Fanii au rămas nemulțumiți de ultimul sezon din Game of Thrones

Odată difuzat, ultimul episod al serialului-cult, s-a trecut la analizarea impactului pe care această producţie l-a avut, transmite Știri.md cu referire la Protv.ro.

Serialul care a dominat categoria dramelor fantasy aproape un deceniu şi-a pus, în sfârşit, sabia-n teacă. Odată cu ultimul episod din „Urzeala Tronurilor” s-a încheiat o epocă a televiziunii.

De la lansarea din 2011, “Urzeala tronurilor” a spulberat o sumedenie de recorduri mondiale şi a câştigat nenumărate trofee.

Este şi cea mai vizionată producţie, având legiuni de fani în peste 200 de ţări. Ultimul sezon a fost urmărit, numai în Statele Unite, de 32 de milioane de oameni.

„Nu suntem nici americani, nici europeni, e vorba despre o lume în care oricine își poate găsi un loc”, a menționat Bernadette Caulfield - producător executiv al serialului

De-a lungul celor 8 sezoane, serialul a devenit un fenomen cultural, a fost parodiat în talk-show-rile de noapte.

„Vreau și eu să știu un lucru: mă urăște lumea?”... a fost citat de preşedintele american, dar şi de fostul său rival:

„Ce serial reflectă cel mai veridic viața politică?“

„Probabil “Urzeala Tronurilor”, a răspuns Hillary Clinton.

... precum şi de politicienii europeni:

„În prezent, Regatul Britanic e un fel de “Urzeala Tronurilor” pe stereoizi”, a spus Frans Timmermans, candidat socialist la şefia Comisiei Europene.

De la politicieni, la staruri pop şi jurnalişti, “Urzeala tronurilor” a subjugat că niciun alt serial. Producătorii au investit masiv în scenele de bătălie, într-un scenariu creativ şi efecte speciale uluitoare:

Fiecare dintre cele 6 episoade ale ultimei serii ar fi costat 15 milioane de dolari: obţinând în schimb un public statornic, dar şi foarte exigent.

Sute de mii de oameni au semnat zilele trecute o petiţie prin care cer refacerea ultimului sezon, pe motiv că scenariştii s-au dovedit incompetenţi în lipsa materialului de bază: cărţile scriitorului George Martin.

„Este o franciză în care oamenii au investit emoțional foarte mult, au și avut mult timp la dispoziție să se gândească încotro se îndreaptă acțiunea, când are întorsături care nu le plac și nu se sfiesc să spună când nu le convine ceva”, a declarat Brian Lowry, expert media.

Dacă unii sunt dezamăgiţi de ultimele episoade, alţii sunt de-a dreptul distruşi sufleteşte. O companie a oferit terapie angajaţilor care jelesc din cauza deznodământului. Dar poate că s-au pripit. Producătorul a confirmat deja că pregăteşte un serial derivat din „Urzeala tronurilor”.

Aşa că sunt şanse mari ca focul, drama şi fantezia să continue încă nişte ani buni.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării