main logo
1033

Fake rusesc: Păsările antrenate în Ucraina aduc arme biologice în Rusia

Ministerul rus al Apărării răspândește noi informații false, preluate de agențiile de presă de stat. Potrivit RIA Novosti, instituția vorbește despre un „proiect secret” prin care SUA ar dezvolta o tulpină de gripă în laboratoare din Kiev, Harkov și Odesa, pe care ar vrea să o răspândească în SUA cu ajutorul liliecilor și păsărilor migratoare, potrivit Kyiv Independent.

Fake rusesc: Păsările antrenate în Ucraina aduc arme biologice în Rusia

Cu ajutorul păsărilor, dezvoltatorii de arme biologice ar spera să răspândească tulpina de gripă H5N1 „cu o rată a mortalității de 50%” și boala Newcastle, asemănătoare cu gripa aviară. Pentru acest lucru ar urma să fie folosite două specii de păsări, a căror rută de zbor pentru iarnă trece pe teritoriul Rusiei, susține propaganda rusă, potrivit pravda.com.ua, transmite Știri.md cu referire la Digi24.ro.

Scenariul fals mai vorbește și de posibilitatea ca virusurile să fie răspândite de lilieci.

Ministerul rus al Apărării a distribuit hărți și texte, inclusiv stema SUA și fotografii cu păsări și susține Rusia ei ar fi prins păsări infectate eliberate din așa-numita „Rezervație Herson” din regiunile Ivanovo și Voronezh. Nu a prezentat însă nicio dovadă clară în sprijinul acestei teorii.

O altă minciună răspândită de ruși este că SUA experimentează cu „coronavirusul liliecilor” pentru a crea arme biologice în Ucraina. Forțele armate ale Rusiei au susținut, tot fără dovezi, că au descoperit că Pentagonul a finanțat studii biologice în Ucraina pentru a realiza „răspândirea sub acoperire a agenților patogeni mortali”.

Aceste speculații vin în condițiile în care Rusia a încercat deja să reînvie o conspirație veche de ani de zile conform căreia există laboratoare militare americane în Ucraina, care dezvoltă capacități de război biologic, potrivit Newsweek.

Mai mulți oficiali americani și președintele ucrainean Vladimir Zelenski au negat aceste informații.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării