main logo
1375

Export de componente electronice de arme: Trei ruși, arestați la New York

Doi bărbați și o femeie din Rusia au fost arestați marți la New York și inculpați pentru export din Statele Unite de componente electronice folosite de armata rusă și găsite pe teren în Ucraina, a anunțat justiția americană, potrivit AFP.

Export de componente electronice de arme: 3 ruși, arestați la New York

Nikolaï Goltsev, în vârstă de 37 de ani, și soția sa, Kristina Puzyreva, în vârstă de 32 de ani, ambii cetățeni canadieni și ruși care locuiesc la Montreal, și Salimdzhon Nasriddinov, în vârstă de 52 de ani, care are dublă cetățenie, rusă și tadjică, și locuiește în Brooklyn, sunt suspectați că au „trimis” în 2022 și 2023 „pe câmpul de luptă rusesc peste 300 de transporturi de materiale restricționate, în valoare de aproximativ 10 milioane de dolari”, a precizat într-un comunicat Ivan Arvelo, agent special însărcinat cu investigațiile privind securitatea internă din New York, transmite Știri.md cu referire la hotnews.ro.

Cei trei suspecți ar fi folosit două companii cu sediul în Brooklyn pentru a procura, sub pretextul comerțului lor legal, componente electronice și circuite integrate care au fost apoi exportate ilegal în Rusia, potrivit actului de acuzare.

„Unele dintre componentele electronice și circuitele integrate de aceeași marcă, model și număr de serie cu cele expediate de inculpați au fost găsite în piese de armament și echipamente de semnal de informații confiscate în Ucraina”, a adăugat justiția americană într-un comunicat, citând sisteme de radio-recunoaștere, rachete ghidate ușoare, elicoptere, drone și tancuri de luptă.

Cei trei suspecți sunt acuzați de contrabandă cu bunuri din Statele Unite și de conspirație pentru încălcarea legilor privind controlul exporturilor.

Potrivit rechizitoriului întocmit de Procuratura federală din Brooklyn, suspecții erau pe deplin conștienți de scopul exporturilor lor, întrucât companiile rusești cu care lucrau aveau legături directe cu armata.

Procurorii au cerut ca cei trei să fie plasați în arest preventiv.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării