main logo
933

Explozie la o benzinărie din Italia: 2 morți și 12 răniți

O benzinărie aflată în apropierea orașului Rieti din Italia a explodat. Două persoane și-au pierdut viața, iar alte 12 au fost rănite.

Explozie la o benzinărie din Italia: 2 morți și 12 răniți

Explozia s-a produs după ce o cisternă a luat foc în timp ce descărca combustibilul, iar la fața locului s-au deplasat mai multe echipe de pompieri, transmite Știri.md cu referire la Digi24.ro.

După minute bune în care pompierii s-au luptat cu focul și au încercat să evacueze zona, inevitabilul s-a produs.

Potrivit primelor declarații, rezervoarele de combustibil ale benzinăriei s-au supraîncălzit și au explodat.

Un pompier și-a pierdut viața și mai mulți au fost răniți grav.

Autoritățile au reușit să închidă strada la limită, chiar înainte de explozie, în acest fel evitând o tragedie și mai mare.

Zona în care a avut loc explozia este una extrem de circulată. Pasagerii autobuzelor care treceau prin apropiere au reușit chiar să filmeze cisterna în flăcări cu numai câteva minute înainte de explozie.

Cauzele exploziei sunt încă necunoscute și s-a deschis o anchetă. 

Potrivit presei din Italia, ar fi fost vorba despre o defecțiune a cisternei.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării