Explozie în fața Ambasadei SUA din Oslo: Zona, securizată de Poliție
O explozie puternică a fost auzită în noaptea de sâmbătă spre duminică în fața Ambasadei Statelor Unite din Oslo, capitala Norvegiei. Autoritățile au anunțat că nu au fost înregistrate victime.
Imagine simbolPotrivit poliției norvegiene, explozia s-a produs în jurul orei 01:00 (00:00 GMT). Cauza incidentului nu este deocamdată cunoscută, iar ancheta este în curs, transmite Știri.md cu referire la mediafax.ro.
Comandantul operațiunilor Poliției, Michael Delmer, a declarat pentru postul public NRK că explozia a afectat intrarea în secția consulară a ambasadei.
Oficialul a precizat că pagubele sunt minore și că, în acest moment, autoritățile nu pot oferi mai multe detalii despre natura exploziei sau despre obiectul care a detonat, deoarece investigațiile abia au început.
În zona ambasadei a fost desfășurată o prezență polițienească numeroasă, iar perimetrul a fost securizat.
Un locuitor din cartier, un adolescent de 16 ani identificat doar cu prenumele Edvard, a declarat pentru postul TV2 că se uita la televizor când a auzit explozia. Inițial, el și mama sa au crezut că zgomotul provine din locuința lor, dar după ce au privit pe fereastră au observat lumini intermitente și un număr mare de polițiști în zonă.
Potrivit acestuia, în zonă au fost mobilizați câini de poliție, drone, ofițeri înarmați și elicoptere.
Ambasadele Statelor Unite din Orientul Mijlociu au fost plasate recent în stare de alertă maximă pe fondul operațiunilor militare americane împotriva Iranului, iar unele misiuni diplomatice au fost vizate de atacuri. Totuși, poliția norvegiană a precizat că, în acest moment, nu există indicii că incidentul de la Oslo ar avea legătură cu conflictul din Orientul Mijlociu.