point Logo
main logo
main logo
1317

Expert: Moscova ar face presiuni asupra studenților pentru a-i înrola în armată

Expertul militar ucrainean Oleg Jdanov susține că președintele rus Vladimir Putin ar fi identificat o nouă metodă de a suplimenta efectivele armatei, în contextul pierderilor suferite pe frontul din Ucraina.

Expert: Moscova ar face presiuni asupra studenților pentru a-i înrola în armatăImagine simbol

Potrivit acestuia, autoritățile ruse ar face presiuni asupra studenților din marile centre universitare pentru a semna contracte de înrolare, promițându-le cariere „de elită”, departe de linia frontului, transmite Știri.md cu referire la adevarul.ro.

Jdanov a afirmat, într-o intervenție pe canalul său de YouTube, că în orașe precum Sankt Petersburg și Moscova, universitățile ar fi implicate direct în campanii de promovare a contractelor militare. Potrivit expertului, 19 universități din Sankt Petersburg și 13 din Moscova și-ar încuraja activ studenții să semneze contracte cu armata rusă, potrivit dialog.

Promisiuni de cariere în unități „high-tech”

Conform lui Jdanov, studenților li s-ar prezenta perspectiva de a activa în forțe considerate de elită, în special în cadrul unităților de sisteme fără pilot, ca operatori de drone.

În realitate însă, susține acesta, noii recruți ar ajunge în unități de infanterie de asalt și ar fi trimiși pe frontul din Ucraina.

„Se prefac că totul este în regulă încă de la început. Li se spune că vor servi în Forțele Sistemelor Fără Pilot, dar în final sunt repartizați la infanteria de asalt”, a afirmat expertul militar.

Obiectivul: încă 1,5 milioane de militari

Potrivit publicației citate, Jdanov a legat această strategie de noua doctrină militară a Federației Ruse, despre care susține că ar prevedea suplimentarea efectivelor armatei cu încă un milion și jumătate de oameni.

„Vă amintiți de noua doctrină? Se spunea că Putin vrea încă un milion și jumătate, să completeze armata. Iată răspunsul”, a declarat acesta.

Expertul a invocat și informații apărute în publicația rusă independentă Echo, potrivit cărora semnarea unui astfel de contract ar echivala cu un „bilet dus-întors”.

„Nu există cale de întoarcere. Nu cedați provocărilor. Continuați să învățați. Dacă nu puteți rezista, pur și simplu fugiți”, ar fi mesajul transmis tinerilor, potrivit sursei citate de Jdanov.

Anterior, Oleg Jdanov a susținut că o „lebădă neagră” s-ar apropia de Rusia, sugerând că ar putea interveni un eveniment major și imprevizibil, cu impact asupra cursului războiului. Într-o altă analiză, expertul a indicat că există factori interni care nu i-ar permite lui Vladimir Putin să pună capăt conflictului în viitorul apropiat.

Declarațiile lui Jdanov nu au fost confirmat, iar autoritățile ruse nu au comentat public acuzațiile privind presiunile asupra mediului universitar.

adevarul.ro
Publicitatea ta poate fi aici