main logo
618

Ex-președintele francez Nicolas Sarkozy a scăpat de brățara electronică de monitorizare

Fostului președinte francez, Nicolas Sarkozy, condamnat în decembrie anul trecut în dosarul ascultărilor telefonice, i-a fost admis regimul de eliberare condiționată și i s-a scos brățara electronică de monitorizare pe care o purta de pe 7 februarie anul curent.

Ex-președintele francez Nicolas Sarkozy a scăpat de brățara electronicăFoto: IPN

Parchetul din Paris a anunțat că fostul președinte este eliberat condiționat, transmite Știri.md cu referire la ipn.md.

Sarkozy a fost găsit vinovat pentru corupție și trafic de influență în dosarul înregistrărilor telefonice, numit și „afacerea Bismuth”, acesta a primit trei ani de închisoare, dintre care doi cu suspendare, și a fost obligat să poarte o brățară electronică. Tot în acest dosar a primit și trei ani de ineligibilitate.

Potrivit presei franceze, Nicolas Sarkozy, alături de avocatul său, Thierry Herzog, au pus la punct așa-numitul „pact de corupție” cu un înalt magistrat de la Curtea de Casație care ar fi urmat să-i transmită informații legate de un recurs într-un alt dosar. În schimb, Sarkozy i-ar fi promis să „pună o vorbă bună” pentru un post onorific în Principatul Monaco. Fostul președinte a făcut un recurs la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Dat fiind faptul că are vârsta de 70 de ani, Sarkozy a avut dreptul să ceară eliberarea condiționată înainte de ispășirea unei jumătăți din pedeapsă, ceea ce a dus la scoaterea brățării după puțin peste trei luni.

Nicolas Sarkozy mai are un dosar în justiție, legat de cheltuielile excesive din campania electorală din anul 2012, proces în care a fost găsit vinovat și condamnat să poarte șase luni o brățară electronică. Acesta a făcut apel, iar dosarul său se află la Curtea de Casație în așteptarea rezultatului.

Fostul șef al statului francez a declarat în repetate rânduri că este nevinovat. Nicolas Sarkozy a fost președintele Franței în perioada anilor 2007 și 2012.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării