main logo
417

Eveniment emoţionant în Armenia. Zeci de cântăreţi au urcat pe scenă pentru a-i aduce un omagiu lui Charles Aznavour

Eveniment emoţionant la Erevan, în Armenia, în memoria regretatului Charles Aznavour. Zeci de cântăreţi au urcat pe scenă pentru a-i aduce un omagiu marelui artist francez, născut din părinţi armeni emigraţi în Franţa.

Eveniment emoţionant în memoria regretatului Charles Aznavour

Concertul a fost organizat în perioada Summitului Francofoniei, la care au participat reprezentanţi din 84 de ţări, printre care şi 34 de şefi de stat şi de guvern, transmite Știri.md cu referire la Publika.md.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a fost de acord cu propunerea omologului său armean de a organiza 2 concerte caritabile în memoria lui Aznavour, unul la Paris, altul la Erevan.

Fondurile strânse vor fi donate fundaţiei înfiinţate anul trecut de cântăreţ şi de fiul său. 

Organizaţia francofoniei, a cărei preşedinţie este asigurată anul acesta de Armenia, a fost fondată în 1970 pentru toate ţările în care există vorbitori de limbă franceză.

Moldova face parte din organizaţie din anul 1996.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării