29 noi, 2021 08:20
0
362

Eveniment de zile mari: Diaspora din SUA își dă întâlnire la Las Vegas

29 noi, 2021 08:20
0
362

A devenit o tradiție pentru conaționalii de peste ocean să se întâlnească anual la un eveniment de zile mari. Anul acesta, moldovenii din State și nu doar, sunt așteptați să participe la Convenția Moldo-Americană care se va desfășura de pe 3 până pe 5 decembrie în Las Vegas, Nevada.

Eveniment de zile mari: Diaspora din SUA își dă întâlnire la Las VegasFoto: NBC News

Washington, Philadelphia, New York sau Chicago sunt doar câteva orașe din Statele Unite în care au avut loc edițiile anterioare ale Convenției Moldo-Americane. La cea de-a șaptea ediție, conaționalii de peste ocean își dau întâlnire după aproape doi ani, transmite Știri.md cu referire la jurnal.md.

Prima ediție a Convenției Moldo-Americane s-a desfășurat la Washington D.C. și a adunat participanți din mai multe comunități de pe continentul american. Totuși, fiecare ediție este diferită de cea dinainte, nu doar prin locație, ci mai ales prin diversitatea comunităților.

La evenimentul din acest an vor participa lideri ai comunității de moldovenii și ai organizațiilor diasporei din SUA, reprezentanți ai companiilor private, dar și personalități importante din Moldova. Organizatorii evenimentului au pregătit un program amplu, iar locația a fost aleasă cu un motiv special.

Convenția Moldo-Americană începe de pe 3 decembrie și se va desfășura până pe 5 decembrie. Acest eveniment este o oportunitate pentru fiecare conațional care își dorește să lege prietenii, conexiuni și să mai potolească din dorul de casă.

Sandu Sîrbu își amintește cum a participat pentru prima dată la Convenția Moldo-Americană și a rămas surprins de ce a descoperit. În timp, a devenit parte din echipa de organizatori.

Sandu a ales să-și construiască un viitor peste ocean. Acum șapte ani, a renunțat la pasiunea lui pentru radio și s-a mutat la mii de kilometri depărtare de casă. De câțiva ani deține împreună cu soția sa un restaurant cu specific tradițional în Sacramento. Când soția lui a obținut viza pentru America, au decis împreună să plece peste ocean. Erau gata pentru o nouă viață, indiferent ce aveau să descopere pășind pe acest drum.

Până la pandemie, Sandu organiza diferite evenimente pentru diasporă. La ei în local au ajuns invitați și interpreți speciali atât de acasă, cât și din România.

Pentru că sunt atât de departe de casă, iar distanța se măsoară nu doar în kilometri, dar și în ani în care nu au reușit să ajungă la cei dragi din Moldova, petrecerile și evenimentele sunt o șansă de a se simți mai aproape de locurile care le lipsesc.

De șapte ani trăiesc visul american, însă poartă în inimă și în sufletul Moldova și mai ales dorul de ea. Iar atunci când este întrebat de țara de unde a plecat, emoțiile îl copleșesc pe Sandu. Nu-și pierde speranța că într-o zi cei plecați departe vor reveni acasă nu în vacanță, dar pentru a mai da o șansă acestei țări.

Sandu Sîrbu se numără printre conaționalii care poartă cu ei Moldova în suflet, iar odată cu asta promovează valorile de acasă și insuflă această dragoste în toți cei din jur. Este convins că fiecare moldovean poate să schimbe și să dezvolte țara noastră chiar și de la distanță.

Publicitate
Publicitate
Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter
Publicitate

Loading...

13 ianuarie, 14:52
0
325

În ajunul Sfântului Vasile: Eveniment în preajma pomului de Crăciun

13 ianuarie, 14:52
0
325

În Scuarul Catedralei "Nașterea Domnului", în preajma Arcului de Triumf, va avea loc o activitate cultural-artistică de promovare a tradițiilor sărbătorilor de iarnă, cu genericul "În seara Sfântului Vasile".

În ajunul Sfântului Vasile: Eveniment în preajma pomului de CrăciunFoto: Ion Ceban/ Facebook

Evenimentul va avea loc astăzi, 13 ianuarie, de la ora 17:00, transmite Știri.md.

Organizatorii sunt Primăria Municipiului Chișinău și Direcția cultură a CMC.

Primarul General, Ion Ceban, va fi prezent la eveniment și va rosti un mesaj de felicitare.

Pe scenă vor evolua artiști autohtoni și ansambluri etnofolclorice: "Lupii lui Calancea", Surorile Osoianu, Ansamblul Etnofolcloric "Romanița", conducător artistic Mihai Siminica, Igor Cuciuc, Artist Emerit, Igor Rusu, Artist al Poporului, Lenuța Gheorghiță, Ian Raiburg, Maestru în Artă, Alexandru Lozanciuc, Artist al Poporului, Vitalie Dani, Artist al Poporului, Silvia Grigoriev, Ricky Ardezianu, Artist al Poporului, Natalia Proca, Cristina Pintilie, Andrei Glavan, Tania Cerga etc.

3 ianuarie, 09:36
0
190

Campaniile de caritate inițiate de diasporă, susținute de Biserică

3 ianuarie, 09:36
0
190

Suntem încă în perioada sărbătorilor de iarnă, care pe lângă semnificaţia lor festivă au şi o importanţă spirituală. Credinţa este un drept, cât şi o necesitate sufletească pe care moldovenii din diasporă o găsesc în cadrul parohiilor care s-au constituit în mai multe ţări europene.

Campaniile de caritate inițiate de diasporă, susținute de BisericăFoto: Facebook

Zeci de slujitori moldoveni s-au regăsit în comunităţile ortodoxe de peste hotare, iar credincioşii s-au întâlnit în bisericile care activează, cunoscându-se, apropiindu-se şi încercând să se ţină împreună, transmite Știri.md cu referire la trm.md.

De rând cu slujbele oficiate, concetăţenii noştri păstrează tradiţiile naţionale. Biserica a devenit nu doar loc de rugăciune, dar şi de mângâiere pentru multă lume.

Unele parohii dezvoltă o amplă activitate de catehizare, cursuri gratuite de studiere a limbii române, cursuri de creaţie şi chiar acţiuni filantropice. Despre sprijinul reciproc şi comunicare între bisericile de peste hotare şi din Moldova a relatat Octavian Moşin, parohul Bisericii „Întâmpinarea Domnului” din Chişinău.

„Este o frumoasă legătură între viaţa spirituală de aici şi diaspora noastră care este mult prea extinsă. Mulţi care au plecat, fiind mânaţi de tot felul de griji, au descoperit altă lume, alte principii şi valori. 

Am putea spune că în aceste decenii de când lumea pleacă masiv s-au statornicit şi comunităţi ale moldovenilor şi avem şi parohiile noastre. În Italia avem peste 40 de comunităţi, avem în Franţa, Portugalia, Spania, avem misionari de ai noştri şi la Polul Nord şi în Australia. 

Elementul religios este unicul care ne poate uni, şi iată tradiţiile noastre sunt duse departe de casă. Observăm că foarte multă lume transmite tot felul de daruri în perioada sărbătorilor. Comunităţile noastre ortodoxe încearcă din toată modestia lor să facă ceva frumos pentru centrele de plasament, pentru persoanele solitare, pentru familiile cu mulţi copii, aceasta este o vie mărturie a dragostei pe care noi nu o pierdem”, a spus preotul. 

Octavian Moşin a îndemnat moldovenii care nu pot ajunge în biserici, să îl poarte pe Dumnezeu în suflet, să-şi creeze o biserica acasă şi să împărtăşească dragoste şi credinţă.

Enoriaşii din Padova, Italia, desfăşoară acţiuni caritabile orientate spre familiile social-vulnerabile, copii şi bătrâni cu necesităţi speciale nu doar în perioada sărbătorilor, dar pe tot parcursul anului prin intermediul grupului „Dăruieşte un zâmbet”. Despre cele mai recente acţiuni caritabile a vorbit administratoarea grupului, Lina Ghervelescu, în cadrul emisiunii „Scrisori pentru acasă” de la Radio Moldova.

„Campania Shoe box Moldova a fost gândită de nişte mămici emigrate din Republica Moldova în Marea Britanie în anul 2016, noi am aflat despre campanie în anul 2018 şi atunci a fost primul an în care am participat. Eu am acceptat să fiu voluntar în Italia, la Padova, m-am ocupat de colectarea cadourilor pentru copilaşi. 

În primul an am adunat 125 de cutiuţe cu cadouri, în 2019 am adunat deja 185, iar anul trecut, în plină pandemie, am adunat 403 cutiuţe, în acest an am adunat 422 de cutiuţe la Padova şi 105 într-un oraş din apropiere, toate cutiuţele au fost deja expediate, însă nu toate au fost distribuite către beneficiari”, a relatat Lina Ghervelescu.

Totodată, moldoveanca a menţionat că colaborează foarte strâns cu biserica ortodoxă de la Padova.

„Parohul acestei biserici ne susţine foarte mult, este preotul Corja Vasile şi ne acordă un suport enorm pentru că şi el promovează campania „Vorbeşte cu enoriaşii”. 

Avem două căi de promovare a campaniei: una este reţelele de socializare şi alta este prin intermediul bisericii. La fiecare sfârşit de slujbă părintele Vasile le vorbeşte enoriaşilor despre cât de frumos şi de bine e să ajutăm în perioada sărbătorilor, în acest fel adunăm cât mai multe daruri pentru cei de-acasă”, a mai spus femeia.

Grupul „Dăruieşte un zâmbet” a fost  creat pentru a dărui o rază de lumină acelor persoane aflate în dificultate. Potrivit administratoarei, formarea acestei comunităţi a pornit de la gândul că nu fiecare familie din Republica Moldova îi poate oferi copilului un cadou de sărbători.

„Am hotărât să vorbesc cu preotul Vasile, să îi spun că poate facem un lucru bun pentru cei de acasă. Am început să ajutăm familii despre care auzeam că au nevoie de ajutor. 

Am cunoscut-o pe Cristina Mastac-Comerzan, o activistă socială care ajută foarte multe familii, colectăm şi trimitem daruri familiilor pe care le identifică”, a spus Lină Ghervelescu.

În context, conaţionala noastră a menţionat că pe lângă campania desfăşurată în perioada sărbătorilor de iarnă, mai desfăşoară o campanie de caritate în perioada sărbătorii de Paşti, „Dar din dar se face rai”- o campanie care vine în sprijinul persoanelor în etate, iar în august, înainte de începutul anului şcolar se desfăşoară o campanie în care sunt colectate ghiozdane şi rechizite şcolare.

„Aceste campanii de caritate pe care le organizăm, nu sunt despre persoanele care au emigrat din Moldova şi ştiu ce înseamnă bogăţia, campaniile sunt despre persoanele care ştiu ce înseamnă frigul, ştiu ce înseamnă să îţi fie foame şi să duci lipsuri de ceva, ştiu ce înseamnă să fii marginalizat din cauza sărăciei. Noi ajutăm pentru că vrem să facem milostenie. Ştim şi noi ce înseamnă greul”.

Proiectul Shoe Box Moldova reprezintă o colaborare a diasporei din mai multe ţări, focalizată pe ajutorul şi susţinerea copiilor din familiile social-vulnerabile sau centre de plasament.

29 dec, 2021 08:39
3
244

Evenimentul economic 2021: Economia Moldovei și-a revenit după recesiune

29 dec, 2021 08:39
3
244

Recuperarea economică rapidă din acest an, după recesiunea din anul 2020, poate fi catalogată ca cel mai important eveniment pozitiv al anului economic 2021.

Evenimentul economic 2021: Economia Moldovei și-a revenit după recesiuneFoto: IPN

„În primele 9 luni s-a înregistrat o creștere de peste 10%, iar pe întreg anul se estimează o creștere de 8-10%. Vedem o reanimare a investițiilor, în special a celor private”, a menționat Stas Madan, expert economic la „Expert Grup”, care a comentat, la solicitarea IPN, evoluția situației economice în anul care se încheie, transmite Știri.md.

Un alt element punctat de Stas Madan este creșterea încasărilor fiscale și consolidarea bugetară. „Evoluțiile încasărilor la bugetul public național au mers destul de bine în acest an și au permis finanțarea unor programe de cheltuieli importante”, a remarcat expertul.

Unul dintre elementele mai puțin satisfăcătoare este deficitul bugetar, care este unul „major” și tinde să devină „o nouă normalitate” și pentru Republica Moldova. 

„Chiar dacă înțelegem că situațiile excepționale impun și măsuri excepționale, această situație trebuie urmărită cu atenție în perioada următoare, inclusiv din perspectiva deservirii datoriei publice. Pentru anul viitor avem un deficit bugetar destul de însemnat, de peste 15 miliarde de lei”, a specificat Stas Madan.

Un alt element mai puțin pozitiv este amânarea pentru 2022, respectiv neinițierea în 2021, a unor reforme de importanță majoră – cum ar fi reforma teritorial-administrativă ș.a.

„Anul viitor va fi unul critic din perspectiva implementării unor reforme, pentru că, ulterior, în a doua parte a anului, se va intra iarăși într-o logică electorală, într-un nou ciclu electoral și, respectiv, probabilitatea implementării reformelor va fi mult mai mică. 

De aceea, este important ca în special în perioada următoare aceste procese să fie dinamizate la maximum, ca să poată fi realizate”, a explicat Stas Madan.

Cu toate că în 2021 economia Republicii Moldova și-a revenit în mare măsură din recesiune, inclusiv datorită faptului că agricultura moldovenească a înregistrat rezultate foarte bune, guvernarea nu a reușit să redreseze situația socială din țară. Scăderea PAS în sondaje este reflectarea problemelor sociale din Republica Moldova. 

„Ținând cont de promisiunile pe care le-a făcut PAS și de marile așteptări din partea cetățenilor, lucrurile nu au mers așa cum și-au dorit oamenii”, a menționat Veaceslav Berbeca, expert la IDIS „Viitorul”.

„Înțelegem că lucrurile nu pot fi schimbare peste noapte, nu pot fi rezolvate repede probleme care dăinuie de ani de zile. Pentru ca să fie obținute rezultate bune, este nevie de timp, de resurse umane, resurse financiare. 

Dar oamenii din Republica Moldova nu mai vor să aștepte fiindcă așteaptă de 30 de ani. Și suntem tot acolo – într-o sărăcie lucie. 

Scăderea nivelului de viață (pe fundalul creșterii economice, n.r.), determinată de creșterea tarifului la gaze naturale și la produsele alimentare, scăderea puterii de cumpărare a oamenilor este una dintre explicațiile de ce PAS-ul a scăzut în sondaje la sfârșitul anului 2021”, a explicat Veaceslav Berbeca.

28 dec, 2021 08:08
0
163

Evenimentul anului politic 2021: Declanșarea alegerilor parlamentare

28 dec, 2021 08:08
0
163

Printre evenimentele importante ale anului 2021, care au avut un impact hotărâtor asupra scenei politice și asupra societății, a fost decizia Curții Constituționale (CC), care a declanșat alegerile parlamentare anticipate din luna iulie.

Evenimentul anului politic 2021: Declanșarea alegerilor parlamentareFoto: știri.md

Solicitați de IPN, experții politici Veaceslav Berbeca și Cornel Ciurea au plasat decizia CC pe primul loc în topul evenimentelor cu impact semnificativ în 2021, transmite Știri.md.

„Primul eveniment pe care putem să-l accentuăm este decizia Curții Constituționale, care a permis declanșarea alegerilor parlamentare. La rândul lor, aceste alegeri au avut un impact foarte mare asupra scenei politice din Republica Moldova.

Or, am avut rezultate la care multă lume nu se aștepta – puțini se așteptau că vom mai avea un partid care, vreodată, ar putea să câștige majoritatea parlamentară, așa cum a fost în cazul PCRM, în perioada 2001 – 2009. Ceea ce s-a produs în iulie a dat peste cap multe pronosticuri.

N-am mai avut un partid pro-european care să obțină o majoritate confortabilă. De aici a rezultat crearea unui guvern monopartid”, a menționat Veaceslav Berbeca.

Expertul a făcut o evaluare a activității Guvernului PAS.

„Cred că actualul Guvern încă se adaptează, încearcă să înțeleagă bine lucrurile, cum trebuie ele pornite, dezvoltate, elaborate. Nu am văzut un plan de dezvoltare economică, așa cum ne-am fi dorit. Lupta cu corupția este un lucru foarte important, dar este o chestiune de lungă durată.

Dar cred că, în același timp, pe noi acum ne interesează foarte mult și dezvoltarea economică, fiindcă suntem cel mai slab dezvoltat stat din Europa și din acest punct de vedere eu văd o mare problemă”, a specificat Veaceslav Berbeca. Problemele social-economice sunt cauza principală a scăderii PAS-ului în sondaje.

În opinia expertului, în 2022 putem asista la unele remanieri în Executiv.

„Văd o bâlbâială, o șovăială în rândul mai multor miniștri. M-aș fi așteptat să fie mult mai activi și să vină cu planuri clare de lucru, din care să se vadă ce doresc să facă în viitorul apropiat și cum vor să depășească problemele din domeniul fiecăruia dintre ei. Unii miniștri încă nu au convins că sunt la locul potrivit.

De aceea, bănuiesc că am putea să ne așteptăm și la remanieri în actualul Guvern. Consider că ar trebui să se intervină, fiindcă lucrurile nu merg foarte bine în anumite domenii și trebuie impulsionate, inclusiv prin schimbarea unor miniștri”, a opinat Veaceslav Berbeca.

Expertul a mai evidențiat și avizul Comisiei de la Veneția cu privire la Legea Procuraturii, care a solicitat guvernării să schimbe puțin accentele în reforma justiției.

„Felul cum au pornit probabil nu este cel mai bun. Lucrurile ar trebui să fie schimbate. Au pornit precum un atac cavaleresc în reforma justiției. Optica va trebui schimbată, fiindcă sunt anumite lucruri care trebuie respectate, pentru ca să construim un stat de drept, așa cum ne dorim”, a specificat Veaceslav Berbeca.

În opinia analistului politic Cornel Ciurea, decizia Curții Constituționale, care a dus la provocarea alegerilor parlamentare anticipate, de asemenea este principalul eveniment al anului politic 2021.

După aprecierea sa, „a fost o decizie incorectă, care a dat tonul întregii dinamici politice de mai departe, cu încălcarea legii, cu instalarea la putere a PAS-ului, care sfidează regulile democratice”.

Pe locul al doilea în top Cornel Ciurea a plasat „negocierile cu privire la prețul la gaze, care demonstrează oarecum importanța Rusiei pentru Republica Moldova și faptul că Republica Moldova nu poate juca doar de partea unui singur pol geopolitic”.

Expertul a evaluat critic activitatea Guvernului PAS.

„Deocamdată, Guvernul se acomodează la pupitrul de comandă. Încă stau prost cu apăsatul butoanelor.

Comite multe gafe și nu știm dacă e o perioadă de încercare care va trece rapid, după care Guvernul va acționa mult mai competent, sau această suită de erori va continua pe o perioadă nedefinită. Nu știm dacă Guvernul va învăța ceva din propriile greșeli sau nu”, a precizat Cornel Ciurea.

30 noi, 2021 13:55
0
273

Igor Grosu s-a întâlnit cu diaspora din Bruxelles: Despre ce au discutat

30 noi, 2021 13:55
0
273

La finalul vizitei de lucru la Bruxelles, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întâlnire cu un grup de cetățeni moldoveni, stabiliți de mai mulți ani în capitala Belgiei.

Igor Grosu s-a întâlnit cu diaspora din Bruxelles: Despre ce au discutatFoto: parlament.md

În cadrul întrevederii s-a discutat mai mult despre situația internă din Republica Moldova, transmite Știri.md.

Președintele Parlamentului i-a asigurat că reforma justiției este una din preocupările de bază ale noii guvernări.  

”Noi am pornit deja să facem ordine în instituțiile statului pentru ca ele să lucreze pentru cetățeni, nu pentru grupuri de interese. Vom munci pentru a crea un mediu de afaceri prietenos cu businessul pentru toată lumea, fiindcă doar așa vom crește economia și vom crea locuri de muncă bine plătite”, a subliniat Igor Grosu.

În perioada 28-29 noiembrie, președintele Parlamentului a efectuat o vizită de lucru la Bruxelles, în cadrul căreia a avut mai multe întrevederi cu înalți oficiali ai Parlamentului European.

Șeful Legislativului, Igor Grosu, și președintele Parlamentului European, David Sassoli, au semnat, în premieră, un Memorandum de înțelegere între Parlamentul Republicii Moldova și Parlamentul European. 

Documentul va servi ca bază pentru o cooperare calitativ nouă și vine să susțină agenda trasată la Chișinău – de consolidare a cursului de integrare europeană și apropiere de Uniunea Europeană.

10 noi, 2021 12:41
26
1 202

Moldovean din diasporă: Dacă revin aș fi în minus lunar cu 16.800 de lei

10 noi, 2021 12:41
26
1 202

Un moldovean, stabilit cu familia în Germania, a efectuat mai multe calcule privind eventualele venituri și cheltuieli ale familiei sale, cu 6 persoane, în cazul revenirii acasă, în Republica Moldova.

Moldovean din diasporă: Dacă revin aș fi în minus lunar cu 16.800 de leiFoto: ebrd.md

Astfel, în cazul în care acesta ar lua un job oferit acum de Guvern, la care adaugă sporuri, indemnizațiile din România pentru copii și un mic venit al soției, care e în concediu de maternitate, atunci ar putea acoperi doar jumătate din necesitățile lunare ale familiei, transmite Știri.md cu referire la unimedia.info.

„Deci ați ajuns la concluzia că nu vă puteți permite luxul de a reveni acasă. Sunt și eu pe aceeași barcă, doar cu o situație mult mai tristă. Am 65 de ani, pensie 80 de euro, după 31 ani de muncă... Cum să supraviețuiesc dacă decid să mă întorc acasă?”, întreabă o altă moldoveancă, care muncește în străinătate, la aceeași postare de pe Facebook.

„Mă ofer voluntar ca să fiu un șoarece de laborator pentru următorul studiu de caz: Să presupunem că vreau să mă întorc în Moldova.

Începem cu veniturile probabile dacă mă angajez la stat, adică posturile de muncă care se pun la bătaie acum de către noua guvernare. Salariul de bază pentru un informatician într-o subdiviziune a guvernului începe de la 6.500 de lei lunar. Eu am ceva practică, plus ceva sporuri, poate salariu 13, să presupunem că va fi 10.000 de lei lunar. 

La această sumă adăugăm alocațiile copiilor din România, care pentru anul 2021 sunt la 243 de roni, respectiv circa 1.000 de lei x 4 copii, va fi 4.000 de lei. Lilia are copil mic, nu va putea lucra, dar știind că ea nu poate sta locului, probabil din ceva vânzări va face și ea 3.000 de lei lunar. Per total vom avea venituri în familie de 17.000 de lei.

Cheltuieli: Casa mea din Moldova nu e finisată. În anul 2015 specialiștii calculaseră că pentru finalizarea mansardei trebuie circa 20.000 de euro. Am înțeles că acum s-au scumpit materialele de construcție și această sumă ar fi cu cel puțin 50% mai scumpă, deci cam 30.000 de euro, pentru care va trebui să iau un credit de la o bancă din Moldova. 

La credit acuș revin. Casa este izolată cu 10 cm de penoplast, așa cum recomandă premierul nostru, nu este mare, primul etaj 65 m2, iar la mansardă sunt circa 75 m2, total 140 m2, pentru 4 copii e numai bine. În anul 2015, încălzind doar primul etaj, al doilea nu e finisat, cheltuiam circa 1.500 de lei pentru 4 luni mai reci și 200 de lei restul anului. 

Avem o medie lunară de circa 633 de lei pe gaz. Acum avem cea mai mare creștere din istorie a tarifului la gaz - 140%, deci va trebuie sa achit circa 1.673 de lei lunar. Suma e dublă, pentru că voi încălzi și mansarda, avem 3.346 de lei lunar pentru gaz. Energia electrică era de circa 300 de lei lunar tot anul. 

Cheltuielile alimentare pentru o familie de 6 persoane sunt, după calculele mele, cam 2.000 de lei săptămânal, adică 8.000 de lei lunar. Cheltuielile pentru combustibil și deservirea automobilului - 5.000 de lei lunar.

Revenim la credit, voi avea nevoie pentru a finisa casa de 600.000 de lei, am intrat la o bancă și am introdus in calculatorul lor de creditare această suma pentru o perioadă de 5 ani, la o dobândă de 8% va trebui sa plătesc o rată lunară de 12.166 de lei. 

Vor mai fi cheltuielile pentru îmbrăcăminte și pentru copii la școală, să zicem, foarte econom asta 3.000 lunar, suntem 6 suflete totuși. Alte cheltuieli neprevăzute - tot vreo 2.000 lunar.

Total venituri: 17.000 de lei lunar.

Cheltuieli:

Gaz și lumină - 3.646 de lei;

Credit timp de 5 ani cu rata lunară de 12.166 de lei;

Produse alimentare - 8.000 de lei;

Cheltuieli transport - 5.000 de lei;

Cheltuieli îmbrăcăminte și școlare - 3.000 de blei;

Cheltuieli lunare imprevizibile - 2.000 de lei;

Total cheltuieli - 33.812 lei lunar.

Balanță lunară - minus 16.812 lei lunar.

Concluzie: familia mea mai are nevoie de cel puțin încă 17 mii de lei ca sa poată supraviețui în Moldova.

P.S. Aici nu am inclus cheltuielile medicale, amenzi și, desigur, mită, de care uneori nu poți fugi”, a scris Andrei Ioniță pe Facebook.

„Deci ați ajuns la concluzia că nu vă puteți permite luxul de a reveni acasă. Sunt și eu pe aceeași barcă, doar cu o situație mult mai tristă. Am 65 de ani, pensie 80 de euro, după 31 ani de muncă... Cum să supraviețuiesc dacă decid să mă întorc acasă? Deci nu pot reveni, va trebui să-mi petrec restul zilelor printre străini. Dar am mereu curaj să înfrunt viața și când reușesc încerc să ajut și pe alții mai triști decât mine”, a scris o altă moldoveancă din diasporă.

Tariful la gazul natural în facturi pentru consumatorii casnici va fi de 11,08 lei pentru un metru cub și nu 10,26. Motivul este Taxa pe Valoare Adăugată, care nu a fost inclusă în prețul aprobat de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat prețurile reglementate pentru furnizarea gazelor naturale pentru anul 2021. Astfel, consumatorii casnici vor plăti 10,26 lei pentru un metru cub, față de 4,3 lei cât plăteau anterior. Asta, însă, fără Taxa pe Valoare Adăugată.

Moldovagaz a cerut majorarea tarifului după ce a crescut prețul de achiziție la gazele naturale pentru octombrie până la 790 de dolari pentru o mie de metri cubi, față de sub 250 de dolari cât a fost anterior.

Ulterior, Moldova a prelungit contractul cu Gazprom, iar pentru noiembrie va achita 450 de dolari pentru o mie de metri cubi.

8 noi, 2021 16:23
2
715

Unica polițistă de frontieră în calitate de observator internațional

8 noi, 2021 16:23
2
715

După o carieră la frontiera Republicii Moldova și în Misiuni de Observare în cadru OSCE, comisarul principal Irina Roibu și-a exprimat recunoștința față de toată aprecierea și susținerea colegilor într-un mesaj, în cadrul ceremoniei de pensionare.

Unica polițistă de frontieră în calitate de observator internațional

Evenimentul a avut loc luni, 8 noiembrie curent, în prezența întregii echipe manageriale a Poliției de Frontieră, familiei și prietenilor, transmite Știri.md.

Ceremonia a fost deschisă de intonarea imnului de stat, după care șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, în semn de apreciere pentru munca conștiincioasă și devotament, i-a înmânat comisarului principal, Irina Roibu, ”Crucea pentru merit clasa I”.

„Sunt mândru de rezultatele dumneavoastră și vă mulțumesc personal pentru implicarea profesionistă în atribuțiile de serviciu. Vă doresc succese, izbândă și împliniri pe mai departe. Cu această ocazie, exprim recunoștință inclusiv părinților pentru creșterea și educarea unei generații demne de urmat”, a conchis Rosian Vasiloi.

Irina Roibu spune că este o norocoasă amintind de frumosul citat al lui Confucius: „Alege-ți o meserie pe care să o iubești și nu vei lucra o zi în viața ta”. 

„Am pășit în cariera mea fără a ști prea multe despre ce îmi rezervă destinul, dar eram încrezută că voi reuși, având și un exemplu în familia mea. În misiunile mele internaționale nu eram doar eu, Irina Roibu, am reprezentat întreaga instituție, iar asta a fost o onoare pentru mine.

Vreau să mulțumesc, în primul rând, pentru încrederea și susținerea oferite, începând cu primul grad de ofițer, promovarea mea în diverse funcții și, desigur, pentru mesajele minunate în cadrul acestei ceremonii. Mulțumesc conducerii și colegilor pentru această ultimă posibilitate de a zice cu mândrie “Servesc Republica Moldova!”, a declarat Irina Roibu.

Polițista de frontieră s-a implicat până la cele mai mici detalii în tot ceea ce a avut de făcut și niciodată nu a zis NU vreunei provocări, pentru care a fost mereu susținută de colegi, prieteni și familie.

Prezent la eveniment, ofițer în rezervă Iurie Roibu, care este și tatăl polițistei de frontieră, a apreciat spiritul de echipă, a transmis sincere felicitări și serviciu ușor foștilor colegi de breaslă.

Comisarul principal, Irina Roibu, și-a început activitatea în Departamentul Trupelor de Grăniceri. Asta după ce își făcuse studiile la Centrul de Instruire din Ungheni (astăzi Centrul de Excelență în Securitatea Frontierei).

Pe parcursul carierei a ocupat diverse funcții în cadrul SPF Aeroport Internațional Chișinău, PTF Ceadâr-Lunga, SPF Basarabeasca, dar și la sediul central al IGPF, în cadrul Direcției Generale Control al Frontierei, unde responsabilitățile și implicarea ei s-au axat nemijlocit pe supraveghere, control și securitatea frontierei de stat.

Mai mult, a fost detașată pentru studiile de Masterat în Securitatea Internațională, efectuate în cadrul Centrului din Geneva pentru Politici de Securitate.

Toată această experiență a motivat-o, în anul 2018, să aplice în calitate de observator de frontieră în cadrul Misiunii de Observare a OSCE la punctele de trecere Gukovo și Donețk a Federației Ruse, o zonă cu risc sporit, unde a și fost acceptată.

26 sep, 2021 12:31
2
426

Baloane, flori și poezii: Evenimentul marcat de azerii din R. Moldova

26 sep, 2021 12:31
2
426

Congresul Azerilor din Republica Moldova a sărbătorit 880 de ani de la nașterea marelui poet și cugetător azer, Nizami Ganjavi.

Baloane, flori și poezii: Evenimentul marcat de azerii din R. Moldova

Evenimentul a început cu o depunere de flori la momentul poetului instalat la Chișinău, iar ulterior, flori au fost depuse și la monumentul marelui poet român, Mihai Eminescu, transmite Știri.md.

Evenimentul a continuat la Ambasada Republicii Azerbaidjan în Republica Moldova. La eveniment au participat Președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Teo Chiriac, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat în Moldova, lideri și membri ai organizațiilor evreiești, găgăuze, bulgare, rusești și ale altor diaspore din țară, studenți, reprezentanți ai diasporei azere împreună cu familiile și copiii lor.

În discursul său, președintele CAM Elchin Bayramov a salutat oaspeții și a remarcat importanța studierii operei lui Nizami pentru tânăra generație de azeri care locuiesc în Republica Moldova.

Președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Teo Chiriac, a ținut să menționeze că există o strânsă cooperare între Uniunile Scriitorilor din cele două țări. 

Totodată, Chiriac a subliniat importanța operei lui Nizami Ganjavi, menționând faimoasa lucrare mondială „Hamsa”, care stă la apogeul gândirii poetice și filosofice.

În discursul său, ambasadorul Gudsi Osmanov a vorbit despre importanța studierii operei lui Nizami Ganjavi, care este o valoare a patrimoniului național și familiarizarea generației tinere și a copiilor cu opera sa. 

Ambasadorul a adus la cunoștință faptul că în Moldova sunt planificate a fi petrecute o serie de evenimente legate de aniversarea a 880 de ani a lui Nizami Ganjavi. El a menționat că Biblioteca Națională a Moldovei va găzdui o mare conferință dedicată vieții și operei celebrului poet. 

Mai mult, diplomatul a menționat că la Ambasadă are loc crearea unui muzeu în aer liber, care să reflecte istoria și patrimoniul poporului azer.

La finalul evenimentului, copiii au recitat poezii ale lui Nizami Ganjavi și au demonstrat o machetă a „Cetății Șușa” pregătită cu ocazia aniversării a 880 de ani a marelui cugetător. La final, copiii au lansat în cer baloane albe - ca simbol al păcii.

La eveniment, oaspeții au avut ocazia savureze din preparatele ale bucătăriei naționale azere.

25 sep, 2021 16:21
1
387

Cum a fost celebrată Ziua Cooperării Europene la Chișinău

25 sep, 2021 16:21
1
387

Un eveniment public creativ și captivant, în cadrul căruia au fost prezentate rezultatele mai multor proiecte implementate prin intermediul Programului Operaţional Comun România-Republica Moldova 2014-2020, a avut loc astăzi, 25 septembrie, la Chişinău.

Cum a fost celebrată Ziua Cooperării Europene la ChișinăuFoto: newsmaker.md

Manifestarea a fost organizată cu prilejul celei de-a 10-a ediţii a Zilei Cooperării Europene de către Oficiul Antenă al Secretariatului Tehnic Comun al programului sus-menţionat, găzduit de Oficiul de Gestionare a Programelor de Asistenţă Externă, transmite Știri.md cu referire la tvrmoldova.md.

Potrivit Radio Chişinău, evenimentul a fost inaugurat de reprezentanţi ai Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova, Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei din România, reprezentanţii Guvernului Republicii Moldova, Secretariatului Tehnic Comun al Programului Operaţional Comun România-Republica Moldova 2014-2020, Ministerului Afacerilor Interne, beneficiari ai proiectelor etc.

Manifestarea a inclus un şir de activităţi atractive pentru adulţi şi copii, jocuri şi simulări, concursuri cu premii, distribuire de materiale informaţionale şi promoţionale.  

Mai mulţi beneficiari ai proiectelor de cooperare transfrontalieră, cum ar fi subdiviziunile Ministerului Afacerilor Interne, ONG-urile, autorităţile publice au prezentat la eveniment rezultatele atinse, produsele şi echipamentele achiziţionate din fondurile europene în cadrul proiectelor.

Istoriile de succes ale proiectelor implementate au fost comunicate prin intermediul unor filmuleţe difuzate pe un monitor LED, iar în cadrul unei galerii foto au fost prezentate obiectele de infrastructură, se arată în comunicat.

Totodată, a fost organizată o cursă de ciclism pe traseul Chişinău-Căpriana-Chişinău. La cursă au participat ciclişti amatori atât din Republica Moldova, cât şi din România.

Pentru copii şi adulţi a fost amenajat un colţ de creaţie, unde aceştia au pictat logo-urile Zilei Cooperării Europene pe genţi din pânză, pe care apoi le vor păstra. Toţi doritorii au avut posibilitatea să facă gratuit fotografii la standul evenimentului.

De asemenea, Ziua Cooperării Europene este marcată pe parcursul săptămânii curente şi în mediul online, prin distribuire de filmuleţe cu istorii de succes ale proiectelor de cooperare România-Republica Moldova, plasare de imagini grafice, comunicate, interviuri etc.    

Programul Operaţional Comun România-Republica Moldova 2014-2020, susţinut de Uniunea Europeană cu un buget total de 89,1 milioane euro, numără acum aproape 200 de beneficiari din ambele ţări şi circa 80 proiecte în faza de implementare. 

Programul are drept obiectiv general sporirea dezvoltării economice şi îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor din zona transfrontalieră prin investiţii comune în domeniul educaţiei, dezvoltării economice şi antreprenoriale, culturii, infrastructurii transfrontaliere şi sănătăţii, asigurării ordinii publice.

22 sep, 2021 14:49
2
836

Maia Sandu s-a întâlnit cu diaspora din New York: Subiectele discutate

22 sep, 2021 14:49
2
836

Președintele Maia Sandu a avut o întrevedere ieri, 21 septembrie, cu un grup de cetățeni moldoveni, stabiliți de mai mulți ani la New York.

Maia Sandu s-a întâlnit cu diaspora din New York: Subiectele discutateFoto: Președinția RM

Potrivit Președinției, din cauza situației epidemiologice, discuția a avut loc într-un format restrâns, transmite Știri.md.

„Interlocutorii mi-au împărtășit din experiența lor de viață și de activitate în SUA, am discutat și despre planurile lor de reconectare cu Republica Moldova. 

Am vorbit și despre oportunitățile economice și investiționale ce vor apărea în țară în urma schimbărilor inițiate de noua guvernare de la Chișinău”, a spus Președinta Maia Sandu.

Șefa statului le-a mulțumit concetățenilor noștri de la New York pentru implicarea activă în promovarea schimbărilor de la Chișinău. 

„Noi contăm pe ei și mai departe. Cu participarea moldovenilor stabiliți în diferite regiuni ale globului, putem dezvolta mai rapid și mai eficient țara noastră. 

Îmi doresc să transformăm Moldova, astfel încât toți moldovenii stabiliți peste hotare să-și dorească să revină acasă”, a menționat Maia Sandu.