main logo
650

Estonia: Vitezomanii pedepsiți cu carduri de donatori de organe

Poliţia rutieră din Estonia speră să determine şoferii vitezomani să fie mai responsabili înmânându-le odată cu obişnuita amendă şi un card pentru donare de organe, relatează joi agenţia Reuters.

Estonia: Vitezomanii pedepsiți cu carduri de donatori de organe

Estonia are o reţea extinsă de radare fixe, astfel că şi procentul şoferilor amendaţi pentru depăşirea vitezei legale este printre cele mai mari din Europa, între 12% şi 15% dintre şoferii estoni primind în fiecare an cel puţin o amendă pentru exces de viteză.

Aşadar, pentru ca şoferii să conştientizeze riscurile vitezei, poliţia a decis ca ei să primească odată cu amenda şi informaţii despre cum pot să-şi doneze organele dacă vor fi victime ale unui accident rutier, transmite Știri.md cu referire la Agerpres.

„Nu ne aşteptăm ca această campanie să crească numărul donatorilor de organe şi nici să avem mai mulţi morţi pe şosele, dar sperăm că îi vom face pe oameni să fie mai responsabili”, explică un reprezentant al poliţiei estone.

Şi unii şoferi cred că această campanie, care va dura cel puţin o lună, i-ar putea determina pe unii dintre ei să fie mai conştienţi de pericolele vitezei. 

„Este o campanie foarte bună şi foarte utilă”, spune un şofer tocmai prins de radar.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării