main logo
1453

Eroare de calcul la Eurovision 2019. Oficialii au publicat un nou clasament

Oficialii Eurovision au anunţat că o eroare a marcat calculul punctajelor finale de la Eurovision 2019, ce a avut loc pe 18 mai, în Tel Aviv, astfel că organizatorii s-au văzut nevoiţi să modifice clasamentul.

Eroare de calcul la Eurovision. Oficialii au publicat un nou clasament

European Broadcasting Union (EBU) a anunţat că modificarea a venit în urma descalificării juriului din Belarus, după ce voturile lui din prima semifinală au fost dezvăluite, împotriva regulilor concursului, scrie eurovision.tv. 

Astfel, oficialii Eurovision au publicat un alt clasament şi au precizat că au creat „un rezultat de rezervă“ bazat pe rezultatele celorlalte ţări care au fost votate similar.

„Din cauza unei erori umane, a fost folosit un rezultat colectiv incorect. EBU şi partenerii săi regretă că această eroare nu a fost identificată mai devreme şi vor revizui procesul pentru ca acest lucru să nu se mai întâmple“, se arată în mesajul publicat pe site-ul Eurovision. 

Primele patru locuri sunt neschimbate, iar Duncan Laurence din Olanda a rămas câştigător al competiţiei, cu piesa „Arcade“. În urma revizuirii, piesa a mai primit şase puncte, în final având 498. O altă schimbare, mai puţin fericită, s-a produs pentru Marea Britanie, clasată ultima în concursul muzical. 

Astfel, ea a primit un scor mai mic după reevaluarea făcută de oficiali, şi nu a fost singura ţară în această situaţie, transmite Ştiri.md cu referire la unica.md.

Cântecul „Bigger Than Us“, interpretat de Michael Rice, s-a clasat în finala de la Tel Aviv pe ultimul loc, al 26-lea, cu 16 puncte, dintre care trei au fost acordate prin votul publicului. După revizuirea scorului, punctajul acordat de juriile celorlalte ţări participante a fost scăzut la 8.

Italia, Rusia şi Elveţia s-au menţinut pe poziţiile doi, trei şi patru, primind puncte, iar Norvegia, căreia i-a fost scăzut punctajul, a coborât de pe locul cinci pe şase. 

Pe locul al cincilea a urcat astfel Suedia, cu 334 de puncte. Macedonia de Nord a urcat, graţie primirii a 10 puncte, de pe locul opt pe şapte, fiind şi câştigătoarea votului juriului. Australiei i-a fost scăzut 1 punct, iar Islandei, 2 puncte, însă cele două şi-au menţinut locurile (9 şi 10). Slovenia, în schimb, a pierdut două locuri, ajungând pe 15, deşi şi-a menţinut punctajul. Cipru şi Malta au urcat în clasament, de pe locurile 15 şi 16, pe 13 şi 14.

Clasamentul revizuit – Eurovision 2019:

Olanda (498 puncte) / +6 puncte
Italia (472 puncte) / +7 puncte
Rusia (370 puncte) / +1 punct
Elveţia (364 puncte) / +4 puncte
Suedia (334 puncte) / +2 puncte / +1 loc
Norvegia (331 puncte) / -7 puncte / -1 loc
Macedonia (305 puncte / +10 puncte / +1 loc
Azerbaijan (302 puncte) / + 5 puncte / -1 loc
Australia (284 puncte) / -1 punct
Islanda (232 puncte) / – 2 puncte
Cehia (157 puncte)
Danemarca (120 puncte)
Cipru (109 puncte) / + 8 puncte / +2 locuri
Malta (107 puncte) / + 12 puncte /+2 locuri
Slovenia (105 puncte) / -2 locuri
Franţa (105 puncte) / -2 locuri
Albania (90 puncte) / +1 loc
Serbia (89 puncte) / -3 puncte / -1 loc
San Marino (77 puncte) / – 4 puncte / +1 loc
Estonia (76 puncte) / -10 puncte / -1 loc
Grecia (74 puncte) / +3 puncte
Spania(54 puncte) / -6 puncte
Israel (35 puncte) / – 12 puncte Belarus (31 puncte) / +1 loc
Germania (24 puncte) / -8 puncte / -1 loc
Marea Britanie (11 puncte) / -5 puncte

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării