main logo
774

Erdogan îşi reiterează apelul de organizare de noi alegeri municipale

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a făcut din nou apel, sâmbătă, pentru repetarea alegerilor municipale de la Istanbul, câştigate de opoziţie şi contestate în mod repetat, accentuând presiunea asupra autorităţilor electorale, care urmează să se pronunţe cu privire la acest subiect.

Erdogan îşi reiterează apelul de organizare de noi alegeri municipale

“Concetăţenii îmi spun: ‘Domnule preşedinte, trebuie să repetăm aceste alegeri. Să mergem în faţa poporului şi ce va dicta voinţa poporului, noi vom accepta”, a spus Erdogan, transmite Știri.md cu referire la news.ro.

“În mod clar au existat nereguli”, a menţionat preşedintele turc într-un discurs susţinut la Istanbul.

Declaraţia lui Erdogan vine în contextul în care Comisia Electorală urmează să se reunească luni pentru a evalua apelul partidului preşedintelui, AKP, care cere anularea scrutinului de la Istanbul şi organizarea de noi alegeri.

Ekrem Imamoglu, candidatul CHP care a câştigat alegerile din 31 martie la Istanbul, a cerut ca decizia Comisiei Electorale să fie bazată pe dreptate. “Nu mai faceţi presiuni asupra comisiei”, a afirmat şi purtătorul de cuvânt al CHP, Faik Oztrak, adresându-i-se lui Erdogan. “Nu există nereguli, nu sunt abuzuri. A existat doar o problemă în a digera înfrângerea”, a adăugat el.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării