main logo
992

Erdogan, după cutremurul devastator: Vom trece peste acest dezastru

Președintele Turciei, Recep Erdogan, a venit cu un mesaj, după cutremurul devastator, în care s-a adresat tuturor cetățenilor afectați.

Erdogan, după cutremurul devastator: Vom trece peste acest dezastru

„Coordonăm lucrările inițiate după cutremur. Sperăm că vom trece împreună de acest dezastru cât mai curând posibil și cu cele mai mici pagube și ne continuăm munca”, a scris Erdogan pe Twitter.

Erdogan a mai menționat că echipe de căutare și salvare au fost trimise imediat în zonele afectate de cutremur, iar alte unități erau în alertă. 

„Ministerul nostru de Interne și Sănătate, AFAD, guvernatorii și toate celelalte instituții și-au început activitatea rapid. Le transmit cele mai bune urări tuturor cetățenilor noștri care au fost afectați de cutremurul”, a adăugat președintele.

Amintim că, un cutremur cu magnitudinea 7,8 a lovit luni sudul Turciei, în apropiere de oraşul Gaziantep, a raportat Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS) și a fost urmat de 78 de replici. Seismele s-au resimțit în toată zona de sud-est a Turciei, dar și în Liban, Siria și în Cipru. Peste 640 de oameni au murit în Turcia și Siria, iar mii au fost răniți. Autoritățile se tem că bilanțul victimelor ar putea crește dramatic în orele următoare.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării