main logo
439

Erdogan acuză Israelul de practici naziste

Reprezentanţii celor 57 de ţări din cadrul Organizaţiei Cooperării Islamice (OCI) au condamnat „în termenii cei mai puternici“ baia de sânge din Fâşia Gaza, unde 60 de manifestanţi palestinieni au fost ucişi luni de forţele israeliene.

Erdogan acuză Israelul de practici nazisteErdogan acuză Israelul de practici naziste.

Potrivit comunicatului final, forţele israeliene s-au dedat unor „acţiuni criminale (…) în teritoriile palestiniene ocupate“.

În acest context, ei au cerut o anchetă sub egida ONU şi o „forţă de protecţie internaţională“ pentru palestinieni, transmite Adevărul.

Comunicatul final al OCI acuză totodată actuala administraţie de la Casa Albă că „susţine crimele Israelului, inclusiv protejându-l în Consiliul de Securitate al ONU“.

Administraţia Trump este criticată şi pentru mutarea ambasadei Statelor Unite din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, considerând că este vorba de un „act de provocare şi ostilitate la adresa naţiunii islamice“.

Prezent la summit, Erdogan şi-a continuat tirada faţă de Israel.

În opinia preşedintelui turc, conducerea acestei ţări îi tratează pe palestinieni în stilul naziştilor.

„Nu există nicio diferenţă între atrocităţile suferite de poporul evreu în Europa acum 75 de ani şi brutalitatea de care suferă fraţii noştri din Gaza“, a susţinut liderul de la Ankara, citat de AFP.

Pe de altă parte, Erdogan a făcut apel la unitate în lumea musulmană, apreciind că mutarea sediului Ambasadei Statelor Unite din Israel reprezintă un „eşec“ pentru ea prin faptul că nu a putut-o împiedica.

„Trebuie să ne sacrificăm pentru a ne apăra locurile sfinte. Dacă ne vom uni, Israelul nu va putea să-şi continue încălcările“, a subliniat preşedintele turc.

La rândul său, premierul turc Binali Yildirim a susţinut că Israelul îi „imită pe Hitler şi Mussolini“.

Turcia şi Israelul traversează o nouă criză diplomatică, retrăgându-şi ambasadorii şi consulii. Noul episod de tensiuni a izbucnit după inaugurarea sediului din Ierusalim al Ambasadei SUA din Israel, o mutare însoţită de proteste ale palestinienilor din Fâşia Gaza şi intervenţia Tzahal pentru împiedicarea oricărei tentative de pătrundere în teritoriul israelian.

Cele două părţi revendică Ierusalimul drept capitală a lor.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării