827
0
Elevă eliminată la BAC: „Când m-am dus să depun plângere, poliţiştii au realizat că am patru scrisuri diferite“
827
0

Oficialii din Ministerul Educaţiei au transmis că menţin decizia de eliminare din examenul de Bacalaureat a celor doi elevi din Moreni şi Titu, judeţul Dâmboviţa, după ce au stabilit că lucrările lor prezintă semne distinctive, dar că sunt autentice.

Pe de altă parte, eleva din Titu ne-a demonstrat cum scrisul ei se modifică de fiecare dată când ia pixul în mână. 

“În urma analizei documentelor puse la dispoziţie, echipa de control apreciază că cele două lucrări au toate aparenţele unor lucrări autentice, redactate de cei doi candidaţi în timpul probei de examen fără alte intervenţii ulterioare, însă prezintă semne distinctive ce constau în scrierile/grafiile total diferite folosite în redactarea lor”, se arată în documentul oficial. Maria Ioniţă, eleva din Titu care a fost eliminată de la Istorie, spune că scrisul ei se modifică de fiecare dată când ia pixul în mână din nou.

„Eu, cum pun mâna pe pix, am alt scris. Consider că fiecare are un defect, iar ăsta e al meu. Consider că sunt nedreptăţită. Nu mă aşteptam să mi se întâmple aşa ceva. Asta e România în care trăim”, spune eleva. Deşi iniţial spunea că nu mai vrea să dea examenul, Maria a decis să se înscrie la sesiunea din toamnă, după ce Ministerul a hotărât că o poate face.

„Sunt sigură că o să scriu la fel pentru că ăsta e scrisul meu şi nu pot să îl schimb. Am o problemă de cum ţin degetul sus pe pix şi cum îl las puţin din mână. Pur şi simplu scriu altfel. Nu îmi explic. La Poliţie, când m-am dus să depun plângere, domnii de acolo au realizat că am patru scrisuri diferite pe trei pagini”, adaugă ea. 

Ministerul a pubicat lucrările fără acordul lor. Familia Ioniţă a depus la Poliţie şi Tribunalul Dâmboviţa plângeri atât pe parte civilă cât şi pe parte penală împotriva Ministerului Educaţiei. 

„Ne-am aşteptat la această decizie nedreaptă, pentru că ştiţi, corb la corb nu scoate ochii. Nu s-a putut da adevărul pe faţă. Aţi văzut că acum nu mai sunt trei sesiuni interzise, ci una. Sunt surprins în totalitate. Nişte abuzuri pe bandă rulantă. I-am dat în judecată, dar suntem supăraţi că s-a publicat lucrarea fără acordul nostru. Pe internet o numesc hoaţă şi în toate felurile pe fata mea după ce s-a publicat lucrarea ei. Pe noi nu ne-a întrebat nimeni dacă suntem de acord cu asta”, spune Florin Ioniţă, tatăl fetei.

Inspectoraul Şcolar e mulţumit cu decizia Ministerului în sensul că s-a confirmat că nu a fost vorba de o fraudă. 

“Cele două lucrări se încadrează în prevederile metodologice în ceea ce priveşte definiţia semnului particular pe lucrări. Acum ei nu ştiu dacă ei sunt mulţumiţi sau nu, dar faptul că se pot înscrie în zilele următoare la BAC este totuşi un câştig pentru ei”, a declarat prof. Sorin Ion, inspectorul general al ISJ Dâmboviţa. 

Pe lângă asta, Ministerul a decis să le recunoască şi celelalte două note obţinnute la BAC, ambilor elevi din Titu şi Moreni.

Citește și
article image
O elevă s-a sinucis după ce a fost umilită la școală de...
0
425
article image
Avertizare: Scoaterea caligrafiei din şcoală favorizează...
0
193
article image
Țara din Europa care vrea să elimine Android de pe...
0
236
article image
Judocanii moldoveni au fost eliminați la Campionatul Mondial
0
302