main logo
857

Eleva care a preferat să dea foaia goală la BAC și să ia nota 1 își explică gestul

Foi goale sau dimpotrivă, pline de nemulţumiri legate de sistemul de educaţie din România. Asta au primit profesorii din toată ţara după simulările pentru Bacalaureat.

Eleva care a preferat să dea foaia goală la BAC și să ia nota 1

Programele încărcate, prăfuite şi schimbările bruşte din sistem au fost principalele argumente notate de elevi. În paralel, inspectoratele anunţă controale în şcoli, în timp ce ministrul Educaţiei lucrează la o ″formulă″⁣ cu patru tipuri de Bacalaureat, transmite Ştiri.md cu referire la stirileprotv.ro.

”Stimaţi profesori, probabil aţi înţeles deja că aceasta nu este o lucrare ca toate celelalte şi că am ales să mă alătur protestului Consiliului Naţional al Elevilor, în loc să rezolv subiectul.” Aşa şi-a început lucrarea Andrea Varga, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional Mihai Eminescu din Satu Mare. Deşi a primit nota 1, pentru că nu a răspuns cerinţelor, profesorul a felicitat-o pe elevă pentru textul coerent şi bine argumentat.

Explicația elevei Andrea Varga: ″Am scris despre cum acest sistem de învăţământ nu se pliază pe nevoile noastre. Ceea ce facem noi acum la şcoală nu ne pregăteşte. Să nu mai fie modificări care să ne afecteze în timpul anului școlar.″

Atât protestul elevilor, dar şi rezultatele slabe de la simulare - mai puţin de 37% promovabilitate la nivel naţional - i-au alertat pe profesori. Numai în Capitală au fost, de exemplu, 10 şcoli în care niciun elev nu a trecut proba la matematică, aşa că reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Bucureşti cer introducerea de urgenţă a orelor de pregatitre suplimentară. În unele şcoli, ele se fac deja.

Deşi nu sunt obligatorii, ci doar recomandate, pentru a se asigura că profesorii de română şi matematică susţin aceste ore remediale, reprezentanţii ISMB vor monitoriza timp de 4 săptămâni peste 100 de unităţi de învăţământ. Practic, mai mulţi profesori specialişti pe anumite discipline vor vizita 64 de licee şi 55 de şcoli gimnaziale două săptămâni în aprilie şi alte două săptămâni în mai. La finalul acestei perioade de monitorizare, atât profesorii cât şi elevii şi părinţii vor primi de la comisie un plan de recomandări şi măsuri.

Cu toate aceste ore de pregătire şi chiar dacă se va introduce Bacalaureatul diferenţiat propus de ministrul învăţământului, experţii în educaţie susţin că tot modelul de predare până la facultate este deficitar.

Lucian Ciolan, expert educație: ”Noi avem probleme cu calitatea interacţiunii în clasă şi cu metodologia de lucru, folosite în relaţie directă cu copiii. Acolo stă calitatea învăţării, acolo arată studiile că sunt probleme şi noi ne ocupăm în continuare de partea vizibilă: de structuri şi multe funcții.″

Director școală: ”Cred că înainte să schimbăm Bacalaureatul, ar fi trebuit să începem cu schimbarea programelor, decongestionarea lor. Să lucrăm pe modul de predare, pe ceea ce se doreşte, pe examen.″

Schimbările propuse de Ecaterina Andronescu vizează şi o alegere ″pre-condiționată″⁣ a viitoarei facultăţi înainte de liceu. Practic, cei care termină un liceu cu profil real nu mai pot alege o facultate de artă sau de limbi străine, de exemplu.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării